ARPID: În jurul anului 2025, unul din trei pacienți care are nevoie de imunoglobulină nu va avea acces la ea

În ultimii ani, la nivel mondial, consumul de imunoglobulină a crescut constant, atât din cauza descoperirii de noi pacienți, cât și creșterii numărului de afecțiuni în care este folosită. Se preconizează că, în jurul anului 2025, unul din trei pacienți care are nevoie de imunoglobulină nu va avea acces, din cauza cantității insuficiente de plasmă colectate. Este semnalul de alarmă tras de Otilia Stanga, vicepreședinte al Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare (ARPID), la o dezbatere privind reorganizarea sistemului de transfuzii din România organizată la Palatul Parlamentului.

Ea a amintit de cea mai recentă criza de imunoglobulină, care a avut efecte serioase pentru pacienți și s-a soldat inclusiv cu pierderea de vieți omenești.

Însă, chiar și atunci când nu a existat o criză propriuzisă, accesul pacienților români la tratament este deficitar. ”Mulți pacienți, mai ales adulți, primesc doze sub necesarul de care au nevoie”, a spus vicepreședintele ARPID.

Astfel, ea a precizat că, în prezent, consumul minim recomandat este de 65 de grame la 1.000 de locuitori pe an, iar în România media a fost de 5 grame la 1.000 de locuitori.

Factorii care duc la acest fenomen sunt multipli. Printre ei se numără faptul că România nu oferă materie primă pentru fabricarea de imunoglobulină, dar și faptul că sunt alocate fonduri insuficiente pentru achiziția de medicamente.

Situația este departe de a fi ideală și în Europa. Astfel, deși aici se află cea mai mare capacitate de fracționare la nivel mondial, este dependentă de plasma colectată din Statele Unite. Mai exact, 60% din plasmă provine din SUA și numai patru țări își asigură necesarul din plasma colectată pe plan local.

În aceste condiții, Otilia Stanga a subliniat că este nevoie ca România să înceapă să recolteze rapid plasmă ”Este singura soluție pe termen mediu și lung pentru a asigura accesul la tratament”, a subliniat ea.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.