În ce condiții va putea fi asigurată asistența medicală ambulatorie după data de 15 mai și în ce condiții vor putea fi internați pacienții care nu sunt urgențe, în unitățile non-COVID? Ministerul Afacerilor Interne a publicat în transparență decizională propunerile de reguli în acest sens.
Asigurarea asistenței medicale ambulatorii, cu condiția organizării activității astfel încât consultațiile să fie efectuate doar cu programare prealabilă și interzicerea staționării pacienților în zonele de așteptare.
Accesul către cabinetele de consultații se realizează doar după realizarea triajului epidemiologic, iar pentru pacienții cu temperatura de peste 37 și/sau simptome de viroză respiratorie se va aloca un spațiu dedicat consultului.Dacă după efectuarea consultului se ridică suspiciunea de infecție cu coronavirusul SARS -CoV -2, se va apela 112 pentru preluarea pacientului și transportul la o unitate sanitară de specialitate.
Utilizarea echipamentelor individuale de protecției este obligatorie la toate procedurile medicale efectuate, adaptat gradului de risc al cazului și manevrelor efectuate potrivit normelor emise de Ministerul Sănătății.
Activitățile de internare a pacienților care nu sunt urgențe medicale, la nivelul unităților sanitare non – COVID, cu menținerea interdicțiilor de acces a aparținătorilor, fiind obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienților internați.
Din documentul publicat reiese faptul că rămâne în vigoare interdicția de organizare și desfășurare a următoarelor activități:
− mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau orice alte întruniri în spații deschise;
− activități culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, de tratament balnear desfășurate în spații închise.
Totodată, barurile, restaurantele, cafenele și cofetăriile rămân închise. În schimb, se vor redeschide magazinele din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mască, ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă.
Începând din 15 mai, deplasarea persoanelor în afara localităților se va face doar în următoarele situații:
- în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- în scop umanitar sau de voluntariat;
- realizarea de activități agricole;
- pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
- participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deces al unui membru de familie.
- asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane
- participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
- pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.