Asociația Medicală Canadiană părăsește WMA în urma unui scandal de plagiat

Asociația Medicală Canadiană (CMA) a decis să părăsească Asociația Medicală Mondială (World Medical Association – WMA) după ce discursului inaugural al viitorului președinte al organizației a plagiat discursul fostului președinte al CMA.

În cadrul Adunării Generale a WMA, care s-a desfășurat zilele trecute la Reykjavik, în Islanda, Leonid Eidelman, viitorul președinte al WMA, a rostit un discurs inaugural în fața reprezentanților asociațiilor medicale din întreaga lume. Discursul a plagiat mai multe surse, printre care un discurs anterior al fostului președinte al CMA, Chris Simpson. În urma acestei încălcări grave a normelor etice, membrii CMA au depus o moțiune prin care au cerut retragerea din funcție a noului președinte. Moțiunea a fost respinsă, iar CMA a decis să se retragă din WMA, se precizează într-un articol publicat în Retraction Watch.

Într-o declarație oficială, actualul președinte al CMA, dr. Gigi Osler, explică decizia de a părăsi asociația mondială: „WMA se vrea a fi un arbitru și un custode al eticii medicale la nivel global, dar a eșuat să-și respecte propriile standarde. CMA nu poate să continue să fie membru al acestei organizații având conțiința împăcată. Ne vom îndrepta atenția și energia către alte moduri prin care putem participa la inițiative internaționale de importanță”.

Vicepreședintele WMA, dr. Frank Montgomery, spune că regretă decizia CMA de a părăsi asociația, dar apără în același timp poziția viitorului președinte, precizând că aceasta și-a cerut scuze pentru greșeala comisă, atât în cadrul Adunării, cât și în fața Consiliului WMA: „Regretăm foarte mult decizia Canadei. Delegații CMA au fost membrii valoroși ai WMA timp de mulți ani. Sperăm ca în timp să decidă să se întoarcă în Asociație și așteptăm cu nerăbdare acea zi”, a declarat dr. Frank Montgomery.

Țara noastră este membră a WMA prin Colegiul Medicilor din România.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.