Asociaţie pentru ajutorarea copiilor în dificultate, înfiinţată de cadrele medicale de la Secţia de Cardiologie Pediatrică a IUBCvT Târgu Mureş

Cadrele medicale de la Secţia de Cardiologie Pediatrică a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş au înfiinţat Asociaţia „Dăruieşte pentru Inima Copiilor” pentru a putea acoperi nevoile copiilor cu afecţiuni care necesită spitalizare îndelungată.

Preşedinta Asociaţiei „Dăruieşte pentru Inima Copiilor”, dr. Liliana Gozar, a arătat că Secţia de Cardiologie Pediatrică a IUBCvT Târgu Mureş este singurul loc din ţară care asigură în mod constant îngrijiri cardio-chirurgicale copiilor cu probleme cardiologice şi că aici ajung mulţi copii abandonaţi sau din familii cu venituri modeste, potrivit Agerpres.

„Majoritatea copiilor cu aceste afecţiuni ajung la noi şi sunt copii care au nevoi foarte mari. Cred că primul lucru şi cel mai important este să ştim nevoile acestor copii. O parte din ei necesită nenumărate intervenţii chirurgicale, două-trei intervenţii chirurgicale, controale medicale pe toată durata vieţii, medicaţie. Au necesităţi foarte, foarte mari (…) Bineînţeles că rolul nostru este să-i tratăm, dar, în acelaşi timp, am constatat că au multe nevoi. Sunt copii care ajung în spital singuri şi stau o bună bucată de vreme. Şi acesta este un aspect important, pentru că rata de abandon este mare. Este greu să judecăm, pentru că o familie cu cinci-şase copii în care se naşte un copil cu o afecţiune cardiacă, pentru care trebuie să stea luni de zile în spital, evident că îi este dificil să-şi abandoneze ceilalţi copii. De asta trebuie până la urmă să-i înţelegem şi să încercăm într-un fel sau altul să-i ajutăm”, a declarat dr. Liliana Gozar.

Potrivit medicului, rata de abandon în spital a acestor copii este foarte mare, iar cadrele medicale încearcă, pe cheltuială proprie, să mai compenseze lipsa părintelui, oferindu-le cadouri, haine, jucării etc.

„Ne întâlnim cu acest lucru în mod constant. La noi pe secţie este câte un copil care este singur. Fiecare dintre colegele mele vine la spital cu hăinuţe, cu jucării, cu medicamente care nu se găsesc, poate în acel moment în spital, încercăm să facem mai multe pentru ei”, a spus dr. Liliana Gozar.

Asociaţia „Dăruieşte pentru Inima Copiilor” s-a înfiinţat în urma unei întâmplări triste, când o fetiţă de la un centru de copii din ţară a ajuns la IUBCvT Târgu Mureş, unde a fost îngrijită de unul dintre medici, fiind dusă inclusiv la un centru privat din alt oraş, pentru o procedură care nu se putea face în spitalele de stat.

„Avem zilnic poveşti din acestea, doar că această poveste este legată oarecum şi de doamna vicepreşedinte a acestei asociaţii. Ea a fost cea care ne-a impulsionat. Este vorba despre o fetiţă care ne-a fost adusă de şoferul unei salvări din ţară, toate lucruşoarele ei erau într-o pungă. Fetiţa suferea de o afecţiune foarte gravă, foarte complexă. A stat mult timp la noi pe secţie. Din momentul în care doamna vicepreşedinte a cunoscut această fetiţă, a fost lângă ea în permanenţă. A dus-o la Timişoara pentru o investigaţie care, la acel moment, nu se putea face la Târgu Mureş şi a trebuit dusă la o clinică privată. A însoţit-o, a stat în sala de operaţie, dânsa a îngrijit-o după operaţie. După luni de zile, această fetiţă a fost recuperată, a fost tratată, a fost vindecată şi a trebuit să o trimitem înapoi. În momentul în care îi trimiţi înapoi e un moment foarte dureros pentru noi. Am sunat la centrul de copii de la care ne-a fost trimisă şi ne-au spus să chemăm salvarea, să o trimitem. Bineînţeles că n-am putut să facem lucrul acesta pentru că e sfâşietor pentru personalul medical, pentru toată lumea. După ce un copil l-ai avut şi l-a îngrijit atâtea luni să-l trimiţi aşa, a fost destul de greu şi am luat legătura cu cei de la Direcţia de Protecţie a Copiilor, care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit. Şi, în final, această fetiţă şi-a găsit o familie. În acel moment am realizat cât de vulnerabili sunt aceşti copii”, a declarat dr Liliana Gozar.

Prin înfiinţarea asociaţiei se doreşte atât ajutarea copiilor aflaţi în dificultate, cât şi impulsionarea dotării secţiei, astfel încât familiile acestor micuţi să nu mai fie nevoite să apeleze la cabinetele private pentru anumite investigaţii.

„Dacă identificăm un copil care are o nevoie specială, vrem să venim în ajutorul lui. Sunt foarte multe, multe lucruri pe care zic eu că le putem face. Iniţial asta ne-am dorit, să încercăm să dotăm cu aparatură, fiindcă este nevoie de mult, de foarte mult, pentru că adresabilitatea în centrul nostru este foarte mare. Cu cât avem mai multe ecografe, cu atât putem să vedem mai mulţi copii, să nu fie nevoiţi să meargă în cabinetele private, copii care chiar au nevoie, care trebuie să vină semestrial la control sau unii chiar şi mai des. Locul lor nu este la cabinetele private, locul lor este spital”, a mai afirmat dr. Liliana Gozar.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.