Campania „Copiii sănătoși ai Bucureștiului” a fost lansată astăzi, în Capitală. Până la finalul anului școlar, aceasta își propune să vină în ajutorul elevilor cu ore de educație pentru sănătate, la care vor participa elevii de clasa a V-a și a VI-a de la școlile de stat din Capitală. Campania este realizată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.
Scopul programului este educarea comportamentelor elevilor privind alimentația sănătoasă și activitatea fizică. Copiii care învață de mici să ia zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să facă mișcare vor avea aceste deprinderi și în viața de adult. În acest fel, investiția în educația pentru sănătate a copiilor are efecte pe termen lung, arată reprezentanții ASSMB.
Orele de educație pentru sănătate sunt oferite gratuit și vor fi susținute de medicii și asistentele medicale din cabinetele din școli. În cadrul campaniei au fost elaborate o serie de materiale informative, un ghid de alimentație pentru părinți, dar și jurnale privind evidența micului dejun, a consumului de fructe și legume, dar și timpul dedicat exercițiilor fizice. Campania se va derula în perioada 4 martie – 14 iunie 2019.