ASSMB: Intervenție chirurgicală laparoscopică de mare complexitate realizată de o echipă medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic Colentina

O echipă medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic Colentina, administrat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB), a efectuat cu succes o intervenție chirurgicală laparoscopică de mare complexitate, una dintre puținele de acest fel realizate până acum în România.
 Pacientul, în vârstă de 76 de ani, suferea de o afecțiune foarte gravă – ampulom vaterian, tumoră malignă, care poate avea o evoluție foarte agresivă.
 Carcinomul ampular este o tumoră malignă rară care se dezvoltă la nivelul ampulei Vateriene, ultimul centimetru al căii biliare comune, la unirea cu canalul pancreatic și la vărsarea ambelor în duoden.
 După investigații ample și minuțioase, esențiale pentru a determina tratamentul adecvat și prognosticul pacientului, echipa de medici a decis că singura opțiune de tratament posibilă este intervenția chirurgicală.

Rezultatul intervenției laparoscopice a fost cel așteptat

 „A fost o asumare calculată – spune liderul echipei, Conf. Univ. Dr. Teodor Dan Potecă, șeful Clinicii Chirurgie I de la Spitalul Clinic Colentina – pentru că decizia de a efectua laparoscopic o duodenopancreatectomie cefalică unui pacient de vârstă înaintată, chiar și fără afecțiuni asociate grave, a fost o adevărată provocare, dar și o dovadă de asumare și profesionalism”.
 Alături de șeful Clinicii Chirurgie I, din echipa care a stat mai bine de opt ore în sala de operație au făcut parte Dr. Nicolae Marian Forminte Dr. Alexandru Emil Iacobescu, dr. Mariana Georgiana Sorică și Dr. Ioana Simion (ATI).
 „O reușită deplină, pacientul având o evoluție postoperatorie foarte bună, dovadă fiind și faptul că, după nici o săptămână, a fost capabil să se alimenteze normal” – transmite ASSMB.
Foto, ASSMB: Liderul echipei, Conf. Univ. Dr. Teodor Dan Potecă

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.