Au fost atribuite lucrările de proiectare și execuție pentru renovarea și consolidarea Corpurilor A și B ale Maternității Bucur

sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a atribuit lucrările de proiectare şi execuţie pentru renovarea şi consolidarea Corpurilor A şi B ale Maternităţii Bucur.

„Cele două clădiri vor fi renovate cu fonduri PNRR. Valoarea finanţării nerambursabile este de 35,3 milioane lei, iar perioada de implementare este de 40 de luni de la semnarea contractului de finanţare. Printre lucrările care se vor efectua se numără asigurarea structurii de rezistenţă a clădirilor (consolidarea fundaţiilor, a subsolului tehnic, introducerea unor pereţi structurali din beton armat etc.), consolidarea seismică şi reabilitarea termoenergetică”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

La începutul lunii mai, Primăria Capitalei a anunţat pe SEAP licitaţie în vederea renovării corpurilor A şi B ale Maternităţii Bucur, la o valoare totală estimată de 104.259.168 lei.

Este vorba despre servicii de proiectare, asistenţă tehnică şi lucrări de execuţie pentru consolidare seismică şi renovarea energetică moderată a clădirilor.

Corpul A este situat pe Str. Bucur nr. 10, fiind executat între anii 1935 – 1938 şi având regim de înălţime DS + P + 3E retras + 4E retras şi cuprinde saloane, cabinete, grupuri sanitare, coridoare. Corpul B este situat pe Str. Bucur nr. 19, fiind executat în anul 1930 şi având regim de înălţime DS+P+2E+pod parţial mansardat.

În octombrie 2022, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa că Maternitatea Bucur va fi renovată prin PNRR, precizând că printre lucrările care se vor efectua se numără asigurarea structurii de rezistenţă a clădirii pentru corpul A – consolidarea fundaţiilor, a subsolului tehnic, introducerea unor pereţi structurali din beton armat etc, iar la corpul B se va efectua consolidarea seismică şi reabilitarea termoenergetică.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.