Asistentul medical joacă un rol important în asistența medicală de urgență, fiind parte integrantă și obligatorie din echipajele ambulanțelor medicale de urgență.
Prin Ordinul ministrului sănătății nr. 158/2019, publicat astăzi, 27 martie, în Monitorul Oficial, au fost aprobate Normele de organizare și desfășurare a programului de studii complementare în asistența medicală de urgență pentru asistenții medicali.
Acces pentru mai multe categorii de asistenți medicali
La programul de studii complementare în asistența medicală de urgență vor avea acces moașele cu studii superioare de lungă durată, moașele cu studii postliceale, asistenții medicali generaliști cu studii superioare de lungă sau scurtă durată și asistenții medicali generaliști cu studii postliceale și medii.
Vor avea acces cu prioritate la acest program asistenții medicali deja încadrați, cu contract individual de muncă, în cadrul serviciilor de ambulanță și în structurile de primire a urgențelor (UPU, UPU-SMURD, CPU).
În plus, personalul din serviciile de ambulanță care nu obțin atestatul de studii complementare timp de doi ani de la prima parcurgere și finalizare a programului de studii nu va putea desfășura activitatea de șef de echipaj și se va pune la dispoziția angajatorului. Similar, asistenții din structurile de primire a urgențelor care nu obțin atestatul de studii complementare se vor pune la dispoziția angajatorului și nu vor putea desfășura activități în zonele de tratament (triaj, resuscitare, tratament imediat, observație pacient critic sau în cadrul echipajelor SMURD).
Zece ani, perioadă „de grație”
Ordinul publicat astăzi prevede ca, în termen de cel mult zece ani, toți asistenții medicali din serviciile și structurile menționate să promoveze programul de asistență medicală de urgență și să obțină atestatul de studii complementare.
După această perioadă „de grație”, angajările nu se vor mai putea face decât pentru asistenții medicali care au promovat programul și au obținut atestatul sau care fac dovada înscrierii la program, cu condiția promovării acestuia în termen de un an.
Atestate valabile cinci ani
Valabilitatea atestatului va fi de cinci ani, după care va fi necesară recertificarea. Metodologia de recertificare, la fel ca structura programului de formare (curriculum de pregătire) se elaborează de către Comisia de medicină de urgență și dezastre a Ministerului Sănătății, se avizează de secretarul de stat șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne (Raed Arafat) și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.
Responsabilii naționali ai programului de studii complementare în asistența medicală de urgență se stabilesc de către Comisia de medicină de urgență și dezastre a MS și se avizează de către Comisia interministerială pentru suport tehnic.
Centre de formare
Centrele de formare ale programului de pregătire pentru obținerea atestatului de studii complementare pentru asistenții medicali sunt stabilite, prin Ordinul m. s. 158/2019, sunt o serie de unități de primire a urgențelor și mai multe servicii de ambulanță.
Sunt incluse unitățile de primire a urgențelor din: Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.
Acestora li se adaugă serviciile de ambulanță Bihor, București-Ilfov, Cluj, Constanța, Iași, Mureș și Timiș.
Programul de instruire și obținerea atestatului
Detaliile privind programul propriu-zis se regăsesc în Normele de organizare și desfășurare a programului de studii complementare în asistența medicală de urgență pentru asistenții medicali, cuprinse în Anexa 2 a Ord. m. s. 158/2019.
De reținut că programul are durata de 13 săptămâni (ultima fiind de evaluare finală), structurate astfel: opt ore/săptămână de cursuri teoretice, patru ore/săptămână de lucrări practice și trei ture/săptămână de 12 ore la UPU și într-un serviciu prespitalicesc (SMURD sau ambulanță).
Examenul de evaluare finală constă din două probe practice, iar nota minimă de promovare este 7. Promovarea conferă candidatului posibilitatea înscrierii la examenul pentru obținerea atestatului.
Conform noului act normativ, taxa de instruire poate fi suportată de instituția angajatoare.
La examenul pentru obținerea atestatului se pot înscrie candidații care au absolvit programul de studii complementare și se află în interiorul termenului de doi ani de la absolvire. Taxa de înscriere la examenul de atestat poate fi suportată de instituțiile angajatoare o singură dată.