Autopsia minim invazivă poate îmbunătăți diagnosticul post-mortem, aflăm dintr-un studiu original publicat în revista Radiology. Cauzele morții pot fi bine identificate de investigațiile imagistice (rezonanță magnetică – IRM, tomografie computerizată – CT), care pot oferi chiar mai multe informații decât o autopsie propriu-zisă.
Până la 15% din autopsiile tradiționale relevă cauze neașteptate ale morții, oferind alte perspective clinicienilor care au diagnosticat cazurile. Cu toate acestea, autopsiile tradiționale pierd teren, din cauza reticenței aparținătorilor de a aproba investigații post-mortem mutilante. Nici clinicienii nu sunt prea interesați de diagnosticele post-mortem, având încredere în diagnosticul pus în timpul vieții pacientului. În aceste situații, autopsia minim invazivă cu ajutorul IRM și CT permite o analiză complexă a țesuturilor după deces și sunt acceptate fără ezitare de aparținători.
Mai multe diagnostice
În studiul publicat în Radiology vedem că, deși autopsia minim invazivă prin IRM și CT a avut o performanță similară cu autopsia tradițională, în cazul analizei imagistice s-au pus mai multe diagnostice decât în cazul necropsiei. Metoda minim invazivă a luat amploare mai ales în rândul autopsiilor realizate la nou născuți sau copii, fiind preferată de părinții îndurerați.
Procedurile minim invazive au constat în analiza imagistică la IRM și CT, dar și biopsierea sub ghidaj imagistic a țesutului patologic sau angio-CT post-mortem. Ultimul nu este necesar dacă protocolul pentru imagistica IRM este folosit corect și este asociat cu biopsia miocardică.
În studiu au fost înrolate 295 de cadavre, din care pentru 139 s-a obținut consimțământul pentru autopsia minim invazivă. Ambele tipuri de autopsii au fost realizate la 99 de cadavre. Timpul mediu de la deces până la autopsia minim invazivă a fost de 23,2 ore +/- 15,6 ore. S-au realizat 1.574 de prelevări de țesuturi, din care 338 au prezentat anormalități imagistice.
90% vs. 75%
În 92% din cazuri (91 de cadavre), rezultatele autopsiei imagistice au coincis cu rezultatele necropsiei. Autopsia minim invazivă a avut rate de succes al diagnosticului de 96 din 99 de cazuri analizate, iar a doua a identificat diagnosticul corect în 94 de cazuri din 99 analizate. Cauza imediată a morții ar fi putut fi obținută prin autopsie minim invazivă fără biopsiere în 11 cazuri – pneumotorax în tensiune, embolie gazoasă masivă, disecție de aortă, sângerare intracerebrală recurentă din cauza unei malformații vasculare, hemoragii subdurale și intracerebrale.
Cauza morții a fost corect identificată clinic în 66% din cazuri (65 de cadavre din 99). Din cele 17 cauze de deces nesuspectate clinic, trei au fost identificate doar prin intermediul autopsiei minim invazive – pneumotorax în tensiune, embolie gazoasă masivă, disecție aortică de tip A. Două din cazurile nesuspectate clinic au fost identificate doar prin autopsie convențională – ischemie mezenterică și infarct miocardic.
Pacienții decedați au avut 288 de diagnostice implicate în procesul morții, identificate în procent de 90% în cazul autopsiei minim invazive și 75% în cazul autopsiei tradiționale. Diagnosticul imagistic s-a arătat mult mai corect decât cel prin autopsie convențională în cazul acumulărilor gazoase (figura).
A, B, C, D, E, F – imaginile CT arată difuzia aerului în sistemul cardiovascular;
G – imagine fotomicrografică a porțiunii luminale a traheei arată dispariția mucoasei și submucoasei. Cartilajul traheal este necrozat, prezentând lacune, detritusuri nucleare și fisuri;
H, I – imagini fotomicrografice ale miocardului arată prezența aerului în vasele de sânge, care împinge eritrocitele la peretele vascular și cauzează ruptura acestuia. Sursa: Blokker et al., Radiology, 2018
Cauze de deces greu de identificat imagistic
Studiul prezentat nu este primul de acest fel. Autorii arată că, într-o cercetare anterioară, apărută în revista Lancet, cauza decesului identificată imagistic post-mortem a corespuns în proporție de 70% cu cea găsită la necropsie. Cauzele cele mai greu identificate sau rămase neidentificate au fost ischemia coronariană, embolia pulmonară, pneumonia și leziunile intraabdominale. În astfel de cazuri, precum și în cazul ischemiei gastrointestinale și sepsisului, autopsia cu IRM și CT nu pot fi folosite singure pentru diagnosticarea cauzei morții.
Limitările studiului implică faptul că zonele de biopsie ar fi putut induce suspectarea unei anumite patologii, anatomopatologul care a realizat diagnostic imagistic prin biopsiere putând fi influențat de aspectul macroscopic. O altă limitare este numărul mic al deceselor urmate de autopsii și, mai ales, de autopsii minim invazive. Doar 259 de decese din 2.197 au fost autopsiate convențional în perioada studiului, iar și mai puține au fost autopsiate minim invaziv – 139. Nu a fost analizat raportul cost/beneficii în cazul autopsiei minim invazive.
Avantajele imagisticii
Patologia țesuturilor moi și a oaselor este deseori trecută cu vederea la necropsie, dar identificată cu succes la autopsia imagistică, care este și mult mai ușor de acceptat de rudele persoanelor decedate. În plus, informația imagistică poate fi stocată timp îndelungat, spre deosebire de probele necroptice. Autopsia tradițională nu se poate efectua decât o dată, fără a putea reveni la aspecte care ar fi fost trecute cu vederea sau interpretate greșit. Nu același lucru se întâmplă cu imaginile de rezonanță magnetică sau tomografice, acestea putând fi reanalizate de radiologi, anatomopatologi sau chiar clinicieni, oferind și posibilitatea realizării studiilor și formării unor baze de date cu anumite variabile identificate.
Pentru ca autopsia minim invazivă să fie folosită la scară largă, este necesară dorința de adaptare a anatomopatologilor și colaborarea acestora cu radiologii și clinicienii în scopul găsirii celui mai corect diagnostic al cauzei morții. Cu ajutorul bazelor de date formate prin aceste colaborări se pot dezvolta centre de excelență care să stabilească standarde de diagnostic și proceduri în autopsia minim invazivă. Aceasta poate fi folosită în paralel cu metoda convențională, oferind o precizie mai mare a diagnosticului post-mortem și perspective neașteptate clinicienilor, dar și radiologilor sau anatomopatologilor implicați în diagnostic.
