Baciu: Peste 34% dintre paturile alocate pacienţilor COVID sunt ocupate. Școlile rămân deschise săptămâna viitoare

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că 34,05% dintre paturile alocate la nivel naţional pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus sunt ocupate, iar săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea cu prezenţă fizică.

„În acest moment vorbim de un grad de ocupare al paturilor de 34,05% la nivel naţional. Înseamnă că săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea în formatul normal deschis, nedepăşindu-se acest nivel de 75%”, a spus Baciu, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, la nivel judeţean, gradul de ocupare a paturilor variază între 9% şi 68%.

Secretarul de stat în MS a afirmat că până în prezent sunt operaţionale la nivel naţional 205 centre de evaluare.

„Până la acest moment avem 205 centre de evaluare operaţionale în care au fost evaluate, între 24 şi 27 ianuarie, 2.074 de persoane care de fapt ar fi trebuit să fi mers în unităţile de primiri urgenţe sau spitale”, a susţinut Andrei Baciu.

El a amintit că a fost încheiat un contract care prevede achiziţionarea unui număr de 50.000 de doze de Molnupiravir.

„S-a semnat un contract cu o primă medicaţie antivirală inovativă apărută de curând, un contract încheiat pentru 50.000 de doze de Molnupiravir”, a mai arătat Andrei Baciu.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.