Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, anunţă că peste 700 de persoane au fost imunizate anti-COVID-19 în decurs de patru ore la Maratonul Vaccinării de la Timişoara.
„Este o idee care funcţionează şi se pare că are mare, mare succes. Vorbim de peste 500 de voluntari. Activitatea a început astăzi, la ora 16:00, iar în patru ore a fost vaccinate 770 de persoane. O să fie trei nopţi şi trei zile în care activitatea de vaccinare se va desfăşura continuu, aşa că îi invit pe toţi cei din regiune, pe toţi cei care pot să ajungă, să se prezinte doar cu buletinul”, a declarat Andrei Baciu, vineri seară, la un post de televiziune.
Maratonul Vaccinării „Pune umărul pentru Timişoara” a început vineri după-amiaza, la Centrul Regional de Afaceri din municipiu, unde au fost organizate 30 unde fluxuri la care se pot vaccina 10.000 de persoane cu serul Pfizer, până luni, la ora 8.00.
Cei care vor să se vaccineze se pot prezenta direct, fără programare, doar pe baza cărţii de identitate.
Imunizarea este asigurată, în perioada 23 – 25 aprilie, de sute de voluntari, medici şi asistenţi din spitalele timişorene, alături de studenţi medicinişti, pentru ca oraşul să revină la normalitate.