Bayer a numit un nou manager la conducerea Diviziei Pharmaceuticals pentru România și Republica Moldova

Compania germană Bayer a anunțat că din luna august, Divizia Pharmaceuticals pentru România și Republica Moldova va fi coordonată de Jorge Levinson. Acesta ar urma să preia atribuțiile de la Cătălin Radu, care a decis să urmeze alte oportunități profesionale, transmite compania printr-un comunicat de presă.

Jorge Levinson are peste 15 ani de experienţă în domeniul farmaceutic. A deținut funcţii de conducere în diferite zone ale lumii, printre care Mexic, Spania, Germania, Ucraina, Maroc şi Orientul Mijlociu. Este originar din Mexic şi a absolvit programe de masterat în Administrarea Afacerilor, Sisteme Informatice şi Managementul Lanţului de Aprovizionare.

„Asigurarea accesului la tratamente de ultimă inovație, dezvoltarea portofoliului nostru de produse astfel încât să răspundă în mod eficient nevoilor pacienţilor, susţinerea inovaţiei şi consolidarea încrederii sunt priorităţi ale Bayer la nivel global şi mă bucur să pot contribui la toate acestea prin atribuţiile preluate în România şi Republica Moldova”, a declarat Jorge Levinson.

Schimbările vin în contextul în care în ultima perioada grupul german traversează o etapă de modificări. Recent a vândut compania Dr Scholl, dar și brandul Coppertone.

Bayer este o companie globală care activează în sănătate și agricultură. În 2018, grupul avea aproximativ 117.000 de angajați și a înregistrat vânzări de 39,6 de miliarde euro.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.