Beneficiile biofactorilor, discutate săptămâna viitoare într-o conferință

O conferință-dezbatere cu tema „Biofactorii și beneficiile lor pentru sănătate” va avea loc miercuri, 25 septembrie,   ora 14:00, la Hotel Ramada Parc, Sala Terra (Bd. Poligrafiei, nr. 1)

„Evenimentul va aduce în discuție rolul biofactorilor în relație cu managementul clinic al unor afecțiuni din sfera cardiovasculară, metabolică, gastroenterologică și neurologică, dar și din punctul de vedere al prevenției unor afecțiuni și va reuni profesioniști din domeniul medical – medici cardiologi, gastroenterologi, diabetologi, geriatri, interniști, medici de familie, neurologi, farmaciști, alături de alți specialiști în domeniu”, se arată în comunicatul de presă.

 

Rolul esențial al biofactorilor pentru funcționare normală a organismului

 

Biofactorii au un rol vital în organism și contribuie la derularea optimă a proceselor metabolice. Biofactorii esențiali sunt aceia pe care organismul nu îi poate produce sau nu îi produce în cantități suficiente.

Rolul benefic al biofactorilor se poate observa la nivel extins în organismul uman:

  •  Vitaminele B susţin buna funcționare a sistemului nervos, au rol de regenerare la acest nivel, fiind implicate şi în metabolismul glucidic, lipidic şi proteic;
  • Magneziul are un rol important în protecția cardiovasculară, deficiența de magneziu fiind asociată cu multe boli cardiovasculare;
  •  Zincul are o contribuție majoră la funcționarea normală a sistemului imunitar și nu numai: ajută la creșterea imunității, protecția împotriva răcelilor și în combaterea lor, dar și la vindecarea mai rapidă a rănilor;
  • Vitamina C susține absorbția fierului din dietă și are rol antioxidant;
  • Vitamina D facilitează absorbția calciului, fosforului şi magneziului în organism, elemente esenţiale sănătăţii osoase;

Deficitul unor biofactori în organism poate avea consecințe severe asupra sănătății și este asociat cu afecțiuni metabolice, neurologice, endocrine, oftalmologice, gastroenterologice, cardiovasculare sau dermatologice.

Managementul logistic al evenimentului este asigurat de Sănătatea Press Group.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.