1.218 pacienți îngrijiți, dintre care 193 de pacienți tratați de infecția cu SARS-CoV-2, 2.860 de consultații în dispensare TB, 189 de intervenții chirurgicale și peste 1.465 de evaluări în compartimentul de primiri urgențe. Aceste cifre reprezintă activitatea din luna aprilie până astăzi în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, precizează un comunicat al unității sanitare.
După declanșarea stării de urgență pe teritoriul României în data de 15.03.2020, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a reorganizat activitatea astfel încât atât pacienții, cât și personalul medical să fie tratați, respectiv să lucreze în condiții de siguranță. Astfel au fost realizate circuite funcționale pentru pacienții suspecți și ulterior confirmați cu infecție SARS-CoV-2, s-a activat planul ALB al Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta și a fost redactată procedura COVID-19 care a fost reevaluată în această perioadă de 5 ori, în funcție atât de evoluția pandemiei la nivel național, cât și de recomandările instituțiilor naționale și internaționale cu rol în gestionarea pandemiei.
Activitatea în pavilionul destinat pacienților COVID-19 a fost începută în data de 03.04.2020 dupa obținerea avizului provizoriu al DSP București, prin care s-a avizat funcționarea a 10 paturi COVID-19 Suspecți, 13 paturi TB-COVID-19 și 20 paturi COVID-19 Confirmați.
Conform unui alt aviz temporar emis de DSP București, s-a avizat funcționarea unui număr suplimentar de 29 paturi pentru pacienții COVID-19 confirmați în cadrul pavilionului pentru pacienții cu infecție cu SARS-CoV-2, precum și funcționarea laboratorului COVID-19 integrat în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.
Din aprilie până la data de astăzi în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta au fost internați un număr total de 1.218 pacienți, reprezentând 51,87% din pacienții internați în aceeași perioadă a anului 2019, când au beneficiat de servicii medicale un număr de 2.348 pacienți.
”În Pavilionul COVID-19 au fost internați în ultimele două luni și jumătate aproximativ 600 de pacienți suspecți, dintre care au fost confirmați până astăzi 193 pacienți, iar dintre aceștia 5 pacienți au avut coinfecție TB-COVID-19. În aceeași perioadă Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a dat în folosință după autorizația de funcționare provizorie și secția de ATI COVID-19 unde au fost îngrijiți până în prezent un numar de 14 pacienți. În cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, imediat după ce s-au primit alertele naționale și internaționale cu privire la pandemia de COVID-19, pentru ca unitatea să răspundă cât mai bine acestei provocări medicale, activitatea a fost reorganizată, s-au creat circuite specifice, cu triajul epidemiologic obligatoriu la accesul în unitate, cu separarea completă a pacienților suspecți de pacienții confirmați cu SARS-CoV-2, s-au realizat circuite separate pentru personalul medical și s-au realizat traininguri pentru utilizarea echipamentului de protecție care au vizat însușirea și respectarea procedurilor de către personalul medical al Institutului, punandu-se accent pe nevoia de respectare strictă a etapelor de echipare si dezechipare. De asemenea, ca o masura de siguranță, personalul medical implicat în îngrijirea pacienților cu COVID-19 din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta este testat periodic in baza unui algoritm stabilit la nivelul unității”, a declarat asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.
In laboratorul COVID-19 nou-infiintat au fost efectuate 2.913 teste (testele au fost efectuate pentru pacientii suspecti, confirmati si au fost efectuate controale in vederea in vederea externarii, conform procedurii interne).
In sectia de pneumologie au fost internati 801 pacienti, o activitate care reprezinta 58,68% din activitatea anului 2019, cand au fost internati 1.365 de pacienti.
In sectia de chirurgie toracica au fost realizate un numar de 189 de interventii chirurgicale.
In sectiile de TB din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta au beneficiat de tratament spitalizat 228 de pacienti, iar in dispensarele TB din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta au beneficiat de consultatii 2.860 pacienti, reprezentand 42,33% fata de aceeasi perioada a anului trecut cand au fost evaluati 6.756 pacienti.
De asemenea, pacientii cu simptomatologie sugestiva pentru infectia cu SARS-CoV-2 au fost evaluati atat in structura Compartiment Primiri Urgente (CPU), cat si in zona de primire a pavilionului COVID-19 fiind consultati un numar de 1.465 de pacienti in anul 2020, cu mult peste aceeasi perioada a anului 2019 cand au fost evaluati 886 de pacienti.
Pentru sustinerea activitatii ca răspuns la pandemia de COVID-19, in data de 02.04. 2020 au alocate de Ministerul Sanatatii urmatoarele fonduri:
Investitii
- Investitii pentru dotarea cu aparatura si echipamente medicale pentru COVID-19 – 2.780.000 lei
-
Investitii cu dotare cu aparatura altele decat aparatura si echipamente medicale – dotari independente – 570.000 lei
-
Programul National Ap-ATI – echipamente de protectie, materiale sanitare, bunuri, sectia ATI – 2.032.000
-
Program National RT- PCR – teste – 576.000 lei
De asemenea, s-au realizat finantari din alte surse, respectiv:
- Buget local – 300.000 lei,
-
sponsorizari si donatii 354.252 lei
-
sponsorizari si donatii bunuri 1.331.699,01 lei
Au fost achizitionati din venituri proprii – CASMB – echipamente medicale, medicamente, dezinfectanti, materiale sanitare, materiale de laborator si echipamente de protectie in valoare de 668.831.92 lei.
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” Șoseaua Viilor nr. 90, sector 5, București, cod 050159 Telefon 021 335 69 10 Fax 021 337 38 01 Email: secretariat@marius-nasta.ro www.marius-nasta.ro
Precizare
Ca urmare a informatiilor aparute in mass-media in legatura cu declaratiile unor colegi din cadrul Institutului cu privire la aspecte medicale ce tin de pandemia de COVID-19, conducerea Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta in corelatie directa cu informatiile si declaratiile provenite de la organismele internationale si nationale din domeniul sanatatii, aduce urmatoarele precizari:
Infectia SARS-CoV-2 este o afectiune de sine statatoare care are un grad mare de contagiune si creaza riscul de evolutie spre forme severe de boala, care necesita asistenta in sectiile de terapie intensiva.
Consideram ca aceasta infectie trebuie tratata din punct de vedere medical – atat ca mesaje publice, cat si ca abordare terapeutica – cu multa seriozitate si responsabilitate, avand in vedere specificul bolii prezentat la nivel international de forurile relevante in domeniu.