Bilanţul zilnic al deceselor cauzate de COVID-19 este în creştere în Statele Unite

Bilanţul zilnic al deceselor provocate de pandemia COVID-19 a început să crească marţi în Statele Unite, ajungând la 1.894 de cazuri, după două zile de scădere semnificativă, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Astfel, numărul total al deceselor înregistrate în SUA de la debutul pandemiei a ajuns la 82.246, după ce duminică şi luni bilanţul scăzuse sub 1.000 de cazuri, prima oară de la începutul lunii aprilie, informează miercuri AFP citată de Agerpres.

SUA au raportat aproximativ 1.37 milioane de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Se aşteaptă ca bilanţul morţilor în Statele Unite, care este cea mai afectată ţară din lume în termeni absoluţi, să ajungă la 113.000 până la 6 iunie, conform unei medii de 20 de modele epidemiologice realizate de cercetători de la Universitatea din Massachusetts.

În timp ce preşedintele Donald Trump nu îşi ascunde dorinţa de a reporni economia SUA cât mai rapid, epidemiologul şi consilierul Casei Albe, doctorul Anthony Fauci a avertizat marţi asupra potenţialelor consecinţe „foarte grave” ale unei relaxări pripite.

„Mergem în direcţia corectă, dar direcţia corectă nu înseamnă absolut deloc că avem un control total asupra acestei epidemii”, a avertizat Fauci în cadrul unei audieri prin videoconferinţă în faţa senatorilor americani.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.