Bine de știut: Ce este scarlatina și cum se tratează

Scarlatina este o boală acută infecțioasă, contagioasă, care apare foarte rar la nou-născuți și sugarii cu imunitate pasivă datorită anticorpilor proveniți de la mamă: cei mai afectați sunt copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, în timpul anotimpului rece, iar receptivitatea la boală scade odată cu înaintarea în vârstă, infectarea fiind rară după vârsta pubertății și foarte rară după 30 de ani –  subliniază reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe într-o informare.
Potrivit acestora, cândva, scarlatina a fost o boală foarte frecventă și periculoasă, însă utilizarea antibioticelor la scară largă a transformat-o într-o afecțiune mult mai puțin gravă și frecventă; transmiterea se face, de obicei, prin contact direct, pe cale aerogenă, prin picăturile care pot fi răspândite prin tuse, strănut, râs sau vorbit, de la persoanele bolnave sau chiar purtătorii asimptomatici care poartă agentul patogen în gât sau în nas (persoane sănătoase care au bacteria și nu prezintă simptome).
Foarte rar, boala poate fi transmisă și prin contact indirect, prin atingerea obiectelor contaminate: agentul patogen invadator se înmulțește local, provocând inflamație.

De regulă, pacientul dobândește imunitate permanentă

Conform medicilor amintiți, perioada de incubația durează de la două la șase zile, fără simptome de boală iar în stadiul prodromal – perioada între primele semne de boală și apariția erupției cutanate – debut brusc, febră mare (39–40°C), amigdalită acută, frisoane, dureri de stomac, dificultăți la înghițire, vărsături și, uneori, sângerări nazale. La 1-2 zile de la debutul bolii, apare eritemul caracteristic sub formă de pete roșii mici: inițial, acestea sunt plate, dar devin treptat proeminente.

Pacientul necesită îngrijiri medicale

Erupția, notează specialiștii transilvăneni, apare întâi la nivelul toracelui și se răspândește rapid la nivel axilar, inghinal și la nivelul coatelor, unde apar zone de eritem intens, fiind inițial mai strălucitoare, iar apoi căpătând culoarea roșu închis. Limba este acoperită cu un depozit alb-cenușiu. Aceasta dispare după 3-5 zile, fără să lase pete pigmentare iar, ca o consecință a toxinelor acumulate în organism, după 2-3 săptămâni apare o descuamare furfuracee (făinoasă) pe față, urechi, gât și torace, și în fâșii pe degetele de la mâini și picioare, palme și tălpi.
Foto: Facebook/Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.