În județul Bistrița-Năsăud, copiii și tinerii din sistemul de protecţie socială şi cei cu dizabilităţi au acces limitat la servicii stomatologice din cauza lipsei fondurilor şi a specialiştilor. Asta arată datele prezentate în cadrul unei dezbateri organizate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe tema medicinei dentare, notează Agerpres. Copiii din învăţământul special,de pildă, au la dispoziţie doar două cabinete stomatologice şcolare (la Centrul pentru educaţie incluzivă nr.1 Bistriţa şi la Şcoala profesională specială „Sfânta Maria” Bistriţa), unde lucrează doi medici cu jumătate de normă.
În ceea ce privește copiii instituționalizați, deși legea obligă să le fie asigurată cel puţin o consultaţie gratuită pe an, fondurile insuficiente şi lipsa cabinetelor şcolare pun probleme, a atras atenția Crina Andreica, adjunctul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud.
„Noi, ca legislaţie, avem obligaţia să asigurăm copiilor cu măsură de protecţie, în special celor din centrele de plasament şi din casele de tip familial, cel puţin o consultaţie stomatologică gratuită. Acum, se asigură, într-adevăr, dar lipsa fondurilor se simte şi la noi, ca instituţie. Deci cabinete şcolare nu există, noi avem în diverse localităţi case de tip familial şi centre: la Beclean, Teaca, Năsăud, Bistriţa”, a spus Andreica.
Aceasta a mai precizat că în cazul unora dintre copiii cu dizabilități este nevoie să se apeleze la serviciile unui clinicide chirurgie maxilo-facială din Cluj-Napoca.
Un aparat mobil de stomatologie stă nefolosit la Spitalul Județean de Urgență Bistrița
În urmă cu un an, a fost cumpărat un aparat mobil de stomatologie, destinat tocmai copiilor cu dizabilităţi. Numai că acesta zace nefolosit la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa pentru că nu a fost angajat un chirurg buco-maxilo-facial, a amintit Marius Pop, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Bistrița-Năsăud.
„La spital, am cumpărat, din iniţiativa mea şi a Clubului Lions, un aparat mobil de stomatologie. Am dat 100 euro fiecare, am cumpărat aparatul, acum un an şi ceva. Stă acolo, în sala de echipamente a blocului operator, funcţional, l-am încercat, totul este în regulă. Nu putem face intervenţii pentru copiii cu dizabilităţi pentru că nu avem un chirurg buco-maxilo-facial la spital. Domnul Lazany (managerul SJU Bistriţa – n.r.) tot spune că se extinde UPU. Foarte bine că se extinde. Nu există încă posibilităţi de angajare a unui chirurg buco-maxilo-facial, nu ştiu de ce, fiindcă ar trebui, fiindcă acest chirurg poate interveni şi în sfera ORL, de exemplu, şi atunci poate fi integrat în secţia ORL”, a spus Pop.
Ce soluții ar putea exista
Medicul stomatolog Gabriela Seni, membru în Comisia de medicină dentară a Ministerului Sănătăţii, a declarat că va propune ca aceşti pacienţi să fie trataţi la un cabinet stomatologic bugetat, care să se adreseze special lor, iar vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Vasile Puica, a promis că administraţia judeţeană va sprijini acest demers, inclusiv financiar, scrie Agerpres.
Totodată, vicepreşedintele Consiliului Judeţean le-a cerut medicilor stomatologi, celor de la DGASPC şi celor din centrele de educaţie incluzivă să colaboreze mai mult, pentru a le asigura copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie şi celor cu nevoi speciale acces corespunzător la medicina dentară.
„Consiliul Judeţean are în subordine atât centrele de educaţie incluzivă, cât şi DGASPC. În centrele de educaţie incluzivă, avem în total 670 de copii, care sunt trataţi de doi medici cu câte o jumătate de normă. Trecând prin şcoli, cred că, cu puţin efort din partea dumneavoastră şi puţin efort din partea noastră şi o mai apropiată şi o mai strânsă colaborare, am putea rezolva problema aceasta, pentru că acei copii de la centrele de educaţie incluzivă ar putea fi aduşi la cele două cabinete şi verificaţi o dată la şase luni”, a declarat Vasile Puica
În judeţul Bistriţa-Năsăud lucrează 212 medici stomatologi, dintre care numai 37 au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Totodată, la o populaţie de peste 300.000 de locuitori, nu există niciun centru de permanenţă pe stomatologie, care să deservească pacienţii în timpul nopţii şi în zilele nelucrătoare.