Blocul operator al SJU Ploiești, modernizat şi dotat cu echipamente de ultimă generaţie

Întregul bloc operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a fost modernizat şi dotat cu echipamente de ultimă generaţie. Ultimele săli de operaţie, care au fost recepționate vineri, vor fi date în folosinţă de săptămâna viitoare.

„Astăzi am inaugurat 7 săli de operaţie. Am inaugurat 6 săli anul trecut. Practic avem 13 săli de operaţie noi, cele mai moderne din ţară. Este o investiţie de peste 11 milioane de euro”, a spus preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

Potrivit acestuia, primele 6 săli modernizate au fost date în folosinţă la începutul acestui an, fiind efectuate până acum circa 6.000 de operaţii.

Managerul SJU Ploieşti, dr. Bogdan Nica, a precizat că noile săli inaugurate vor fi date în folosinţă săptămâna viitoare.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este cea mai mare instituţie medicală din judeţul Prahova şi oferă anual asistenţă medicală pentru circa 65.000 de pacienţi.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.