Nu s-a scurs, încă, un sfert din acest secol și sunt mari șanse ca despre cancer să se vorbească la trecut, în societățile pe care noi le considerăm viitor. Cancerul nu mai primește de mult titlul de „boală a secolului”. Cunoaștem fiecare măcar o persoană care, cum se spune, a învins cancerul. În mass-media sunt zeci de exemple, de la personaje politice, la vedete din sport sau showbiz. Stigmatizarea asociată maladiilor oncologice s-a redus mult. Impactul psihologic al fenomenului, de asemenea. Progresele explozive pe care le-a făcut în ultimii ani cercetarea de vârf și aplicațiile spectaculoase ale acestor descoperiri în industria farmaceutică ne duc spre concluzia că medicii vor putea ține sub control majoritatea cazurilor. Chiar dacă nu va dispărea, nici nu ne vom mai referi la cancer ca la o epidemie devastatoare.
Desigur, nu toate țările vor reuși să scape de flagel în același timp. Nu se spune despre noi că suntem cu zeci de ani în urmă? Din păcate, acești ani înseamnă mii de vieți pierdute, înseamnă multă suferință. Și nu putem da vina doar pe sărăcie. Evident, noile terapii costă, dar nu cred că lipsa banilor este principala noastră problemă.
Nu poți câștiga războiul doar cu arme scumpe, este nevoie de strategie, de logistică, de mobilizarea efectivelor și de suportul populației. Nu poți câștiga doar cu aviația sau numai cu infanteria. În cazul luptei cu cancerul, stăm prost pe toate fronturile. Vorbim de prevenție, de la vaccinare, la schimbarea stilului de viață și reducerea factorilor de risc. Vorbim despre detecția cancerului în stadii precoce, prin screening și controale periodice. În final, vorbim de chirurgie, de radio și chimio-terapie. Vorbim, vorbim, dar prea multe nu facem.
Vaccinarea anti-HPV a fost ucisă în fașă, programele de screening se amână de la un ministru la altul, centrele de radioterapie sunt renovate cu viteza cu care se construiesc autostrăzi, inovația ajunge pe listele de compensare după ce a devenit istorie.
Și mai grav, efectivele medicale sunt demobilizate de lipsa accesului la terapiile moderne, medicii sunt suprasolicitați, hărțuiți de birocrație și, nu de puține ori, anchetați ca un inamic public. Suportul popular se topește sub tirul campaniilor de demonizare din mass-media, iar neîncrederea sădită de dragul audienței afectează direct rezultatul războiului dus împotriva cancerului.
Aceeași presă care promovează vracii, extractele de tămâie sau venin de albină, ca în Evul Mediu, lansează apeluri la so-lidaritate, în cazuri punctuale, pentru a strânge bani de tratamente inovatoare, în străinătate.
De aceea, sunt optimist în ceea ce privește rezultatul luptei medicinei cu cancerul, dar pesimist în ceea ce privește succesul societății românești în această confruntare. Să nu uităm că tuberculoza a fost boala secolului XIX, că n-am reușit să o învingem în secolul XX și încă ne luptăm cu ea, la 17 ani de la începutul secolului XXI.
