Rata de incidență COVID-19 a ajuns în București la valoarea de 3,32 cazuri la mia de locuitori, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) București.
Astfel, Capitala a intrat în scenariul roșu, iar Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se reunește miercuri în şedinţă pentru a dispune măsurile care se impun în contextul creşterii incidenţei COVID-19.
Şedinţa CMBSU va începe în jurul orei 15.00 şi se va desfăşura în sistem videoconferinţă, a precizat Prefectura Capitalei.
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti a fost, marţi, de 2,97 de cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 2,57 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.
De asemenea, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că 54 – 55 de şcoli din Bucureşti ar putea trece în sistem online de săptămâna viitoare, dacă rata incidenţei cazurilor COVID-19 va trece de 3 la mia de locuitori, iar procentul de vaccinare a cadrelor didactice nu va depăşi 60% în unitatea şcolară.
Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie – 16,54 cazuri la mia de locuitori.