Campanie cu vampiri pentru a susține vaccinarea la Moscova

Factorii care influențează decizia de vaccinare

Autoritățile din Moscova au demarat o campanie inedită pentru a contracara mișcarea antivaccinare tot mai puternică. De altfel, mai mulţi oficiali moscoviţi au cerut săptămâna aceasta ca vaccinarea să devină obligatorie.

Departamentul de Sănătate al Moscovei a lansat un clip online cu un vampir care merge la medic, împreună cu fiica sa. El îl întreabă pe medic dacă sângele persoanelor nevaccinate este sigur pentru vampiri, în special pentru copiii vampiri.

Medicul îi răspunde că cel mai bine este să nu bei deloc sânge, însă sângele unei persoane nevaccinate este deosebit de periculoasă.

„Deci, de aceea unii părinţi sunt împotriva vaccinării, pentru a ne împiedica să le muşcăm copiii?”, întreabă Dracula.

Filmulețul se termină cu un apel provaccinare.

 

Mișcarea antivaccinare câștigă teren în Rusia

 

În Rusia, la fel ca și în alte țări ale lumii, tot mai mulți părinți aleg să nu își vaccineze copiii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) au avertizat în iulie că rata vaccinărilor este în scădere în întreaga lume, în special împotriva rujeolei.
Rusia şi alte trei foste republici sovietice – Ucraina, Kazahstan şi Georgia – au totalizat 78% din cazurile de rujeolă în primul semestru al anului 2019.
Un studiu realizat anul trecut de Universitatea George Washington a constatat că troli informatici ruşi se aflau în spatele unei campanii antivaccinare pe reţelele sociale din Statele Unite.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.