Când vom putea renunța la masca de protecție? Explicațiile președintelui CNCAV

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, afirmă că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă, iar oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini ale virusului care să nu fie acoperite de vaccin.

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la un post de televiziune.

„Toate trei vaccinurile sunt bune, toate trei ne protejeaza de formele severe. Vom putea ridica mare parte a masurilor de protectie dupa ce vom depasi gradul de imunizare de 70% din populatie. Daca nu constatam emergenta unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranta atunci se poate renunta si la utilizarea mastii de protectie”, a completat Valeriu Gheorghita.

Președintele CNCAV a explicat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

Gheorghiță a precizat că, la nivel naţional, s-a observat o reducere a incidenţei bolii  la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi, care îngrijesc pacienţi dializaţi, relevă  o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.