Care sunt restricțiile impuse la nivelul Sectorului 5 al Capitalei în vederea prevenirii carantinei

oameni

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a decis să aplice o serie de restricții la nivelul sectorului pe care îl conduce cu scopul de a preveni carantina.

Astfel, programul mall-urilor, supermarketurilor și teraselor va fi redus în Sectorul 5 al Capitalei, începând de joi, 25 martie. Măsura va fi în vigoare până în 11 aprilie, în toate zilele săptămânii.

”Potrivit celor mai recente informații venite de la Grupul de Comunicare Strategică, în București, rata de incidența înregistrată la 14 zile a ajuns la 6,37 cazuri la mia de locuitori. Pentru a proteja sănătatea cetățenilor din Sectorul 5 și nu numai, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca începând de mâine, 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenților economici de pe raza sectorului”, se arată într-un comunicat al primăriei.

Astfel, mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile vor fi deschise, de luni până vineri, între orele 07.00 – 19.00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul orar 07.00 – 15.00.

Programul benzinăriilor şi farmaciilor nu va fi afectat. Farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24.

Pieţele agroalimentare de pe raza Sectorului 5 vor fi deschise de luni până vineri în intervalul orar 7.00 – 17.00, iar sâmbăta şi duminica între 7.00 şi 15.00.

Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00.

”În privința cursurilor școlare, Primăria Sectorului 5 va asigura în continuare produsele necesare pentru limitarea răspândirii COVID-19, și anume: măști de protecție pentru elevi și profesori și dezinfectanți. Primăria nu poate dispune suspendarea cursurilor, acest lucru intrând în atribuțiile Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Poliția Locală a Sectorului 5 va efectua verificări pe raza sectorului pentru a se asigura că agenții economici respectă măsurile incluse în dispoziția emisă de Primarul Sectorului 5. Cei care nu vor duce la îndeplinire normele impuse prin această dispoziție vor avea autorizație de funcționare suspendată și vor fi sancționați conform legii”, se mai arată în comunicat.

Prefectul Capitalei a anunțat într-o declarație de presă că este decizia primarului și că verifică legalitatea ei.

 

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.