CE: 75 de milioane de euro pentru accesul la vaccinuri anti-COVID-19 și accelerarea campaniilor de vaccinare în cele șase țări din cadrul Parteneriatului estic

Cele șase țări din cadrul Parteneriatului estic, respectiv Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, vor primi din partea Comisiei Europene (CE) 75 de milioane de euro pentru accesul la vaccinuri anti-COVID-19 și accelerarea campaniilor de vaccinare.

Finanțarea pachetului de asistență menit să asigure accesul la vaccinuri sigure și eficace împotriva COVID-19 și să accelereze campaniile de vaccinare în cele șase state a fost majorată de la 40 de milioane de euro la 75 de milioane de euro, în cadrul eforturilor depuse de Uniunea Europeană (UE) pentru a sprijini vaccinarea în țările partenere, informează CE într-un comunicat de presă.

Prin acest nou pachet de asistență de 35 de milioane de euro, UE urmărește să sporească în mod substanțial accesul la vaccinuri în regiunea Parteneriatului estic în contextul penuriei mondiale de vaccinuri, facilitând partajarea vaccinurilor de către statele membre ale UE și rambursând costurile conexe. Această asistență vine în completarea sprijinului acordat de UE inițiativei COVAX – mecanismul mondial de asigurare a unui acces echitabil și universal la vaccinurile împotriva COVID-19 – și vizează o distribuție echitabilă și transparentă a vaccinurilor în țările Parteneriatului estic.

Această asistență se adaugă primului pachet de sprijin în cuantum de 40 de milioane EUR, lansat în februarie pentru a consolida imediat pregătirea și disponibilitatea locală pentru vaccinarea sigură și eficace a populației, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății. Sprijinul UE a acoperit formarea managerilor din domeniul sănătății și a personalului medical implicat în campania de vaccinare, asistența logistică esențială pentru livrarea și gestionarea vaccinurilor și a stocurilor, datele privind vaccinarea, monitorizarea siguranței, acțiunile de comunicare și de implicare a comunităților, precum și sprijinul pentru dezvoltarea unui certificat digital privind COVID.

”Această pandemie devastatoare de COVID-19 a supus oamenii, sistemele de sănătate și economiile din întreaga lume la o presiune fără precedent. Din păcate, Parteneriatul estic nu face excepție. UE este hotărâtă să-și ajute vecinii din est să accelereze vaccinarea, deoarece aceasta va avea o importanță determinantă pentru stoparea pandemiei și lansarea redresării socioeconomice a acestei regiuni. În felul acesta, UE se îngrijește de partenerii săi.”, a declarat comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.

Noul program adoptat marți, 10 august 2021, face parte din contribuția Echipei Europa la răspunsul mondial la criza provocată de pandemia de COVID-19 și se bazează pe eforturile depuse în comun cu statele membre și pe cooperarea desfășurată între UE și OMS până în prezent.

Programul se bazează și pe prima acțiune regională de combatere a pandemiei de COVID-19, desfășurată în 2020 în cadrul Parteneriatului estic, când UE și OMS și-au unit forțele și au lansat Inițiativa pentru solidaritate în domeniul sănătății în cadrul Parteneriatului estic, finanțată cu 35 de milioane de euro. Acțiunea a furnizat cantități importante de consumabile medicale în întreaga regiune, inclusiv peste 11 milioane de echipamente individuale de protecție, 12.000 de truse de laborator, peste 1.500 de ventilatoare, concentratoare de oxigen și oximetre cu pulsoximetre și peste 20.000 de truse de testare PCR.

Pachetul recent adoptat va sprijini distribuirea eficace a vaccinurilor primite de țările partenere în mod direct prin intermediul mecanismului UE de partajare a vaccinurilor și în mod indirect prin intermediul COVAX și al achizițiilor directe de la producătorii de vaccinuri împotriva COVID-19.

Furnizând aproape 3 miliarde de euro, Echipa Europa este unul dintre principalii contribuitori la mecanismul COVAX, care reprezintă în continuare principalul instrument mondial de asigurare a unui acces corect și echitabil la aceste vaccinuri și transpune în fapte obiectivul solidarității internaționale în domeniul vaccinurilor, potrivit UE.

Pentru a completa eforturile COVAX, Echipa Europa intenționează să doneze cel puțin 200 de milioane de doze țărilor partenere înainte de sfârșitul anului. Majoritatea acestor vaccinuri vor fi furnizate prin intermediul COVAX.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.