Ce cred europenii despre acţiunile întreprinse de UE pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19

Mai puţin de jumătate dintre europeni se declară ”mulţumiţi” de acţiunile întreprinse de Uniunea Europeană (UE) pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor sale economice, arată un sondaj publicat joi.

Pentru acest Eurobarometru al Parlamentului European, destinat să măsoare starea de opinie a continentului în momentul în care se accelerează campaniile de vaccinare, demarate sub egida Bruxellesului Aproximativ, au fost chestionate 26.700 de persoane din cele 27 de state membre, scrie AFP, potrivit Reuters.

Potrivit sondajului, opt din zece europeni au auzit de măsurile luate de UE, însă numai 48% se declară mulţumiţi.

În Franţa, 67% dintre subiecţi au ”auzit vorbindu-se” despre măsurile europene, însă doar 37% le cunosc conţinutul. Acest aspect nu împiedică ca 60% dintre francezi să spună că sunt ”nemulţumiţi” de acţiunile întreprinse de Bruxelles.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre europeni păstrează o imagine pozitivă despre Europa, dar numai 23% dintre cei chestionaţi spun că sunt ”favorabili UE aşa cum este construită în prezent”. De altfel, 47% afirmă că sunt în favoarea unei Europe, ”dar nu în modul în care a fost realizată până în prezent”.

De asemenea, 44% dintre cei chestionaţi salută mecanismele de solidaritate dintre statele membre. Doar 35% dintre spanioli şi germani şi aproape tot atâţia francezi găsesc că UE a fost suficient de solidară, potrivit sursei citate.

În același timp, 74% dintre europeni doresc ca UE să dobândească mai multe competenţe pentru a face faţă crizelor sanitare şi, în special, viitoarelor pandemii. Aproximativ 96% dintre portughezi şi 90% dintre suedezi solicită sporirea competenţelor UE în domeniul sănătăţii.

În ceea ce priveşte impactul economic al pandemiei şi al măsurilor de izolare, 31% dintre europenii chestionaţi (26% dintre francezi) afirmă că şi-au văzut afectată situaţia financiară şi, în plus, 26% dintre europeni (21% dintre francezi) se aşteaptă la o reducere a venitului lor în lunile următoare.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.