Strategia Națională de Sănătate pentru perioada 2023-2030, adoptată vineri de Guvern, vizează dezvoltarea programelor preventive, precum și “schimbarea balansului către serviciile ambulatorii, centre comunitare, cabinete de medicină de familie”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
“Strategia de sănătate 2023-2030 este corelată cu toate strategiile sectoriale, plecând de la Planul Naţional de Control al Cancerului, continuând la deja finalizatele, dar trebuie să le şi aprobăm în curând, Strategia pentru boli cardiovasculare şi cerebrovasculare. E vorba despre alte boli netransmisibile, cum ar fi diabetul, dar şi pentru bolile transmisibile. Care este de fapt ideea acestei strategii? Îmbunătăţirea indicatorilor stării de sănătate din România, inclusiv creşterea duratei de viaţă în România se poate face prin dezvoltarea, pe de o parte, a programelor preventive care fac parte integrantă din noul contract cadru care a fost semnat în cursul acestui an de Casa de Asigurări de Sănătate şi implicarea medicilor de familie în momentul de faţă este mult mai consistentă. Pe de altă parte, schimbarea balansului către serviciile ambulatorii, către centre medicale ambulatorii, centre comunitare, cabinete de medicină de familie, care să facă şi diagnosticul şi să dea şi tratament pacientului”, a declarat ministrul Sănătăţii.
“Este soluţia corectă care, pe de o parte, apropie serviciile medicale de pacienţi şi, pe de altă parte, asigură şi sustenabilitatea financiară a sistemului de sănătate. Nu în ultimul rând, această strategie are prevederi exprese referitoare la asigurarea rezilienţei şi sustenabilităţii sistemului atât din punct de vedere financiar, cât şi din punctul de vedere al resurselor umane, iar creşterea colectării fondurilor de către Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate este o prioritate a acestui Guvern şi prin această strategie devine o prioritate a tuturor Guvernelor care vor urma”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
Ministrul a subliniat că, în ceea ce priveşte necesitatea creşterii numărului de medici de familie, la concursul de rezidenţiat din acest an, a fost alocat cel mai mare număr de locuri de medicină de familie de până acum. Ministrul a fost întrebat ce se poate face în cazul celor 130 de localităţi care nu au medic de familie şi al celor peste jumătate de milion de români care nu beneficiază de medicină primară.
“În primul rând că această cifră de 500.000 de persoane se referă la populaţia acestor localităţi care nu au servicii de asistenţă medicală primară în acest moment. Asta nu înseamnă că aceşti oameni nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie într-o localitate învecinată. Mulţi dintre ei sunt înscrişi în altă localitate decât în localitatea de domiciliu, dar asta sigur că nu rezolvă problema. Problema medicinei de familie noi am abordat-o foarte serios şi dacă vă uitaţi pe numărul de locuri care au fost alocate la concursul de rezidenţiat din acest an, o să vedeţi că este cel mai mare număr de locuri de medicină de familie din istorie. Procentul din totalul numărului de locuri care există la rezidenţiatul de la medicină corespunde sau este foarte apropiat de procentul medicilor de familie din totalul personalului medical din România, încât să existe şansa ca în trei, patru ani, pe măsură ce în rândul medicilor de familie se va reduce prin pensionare numărul lor, să existe posibilitatea înlocuirii acestor medici”, a explicat ministrul Rafila.
Pentru a creşte numărul medicilor de familie din localităţile rurale, sunt importante şi condiţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, a afirmat ministrul.
“Atractivitatea pentru practicarea medicinei de familie este o componentă în care Ministerul Sănătăţii nu poate face singur diferenţa. Ne-am propus şi facem lucrul acesta în mod activ, o discuţie cu organizaţiile care există în România, ale localităţilor rurale sau ale oraşelor mici, unde există deficit de medici de familie, încât ceea ce se oferă unui medic de familie ca să profeseze acolo să nu se refere strict la salariul medicului de familie, care ştiţi bine că este un salariu absolut acoperitor în momentul de faţă, ci să se referă şi la condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea medicală în sine. Aici noi o să le dăm atribuţii tot multe încât să fie atras să practice medicina de familie, în sensul că să poată să facă diagnostic, să poată să pună diagnosticul şi să ofere o soluţie terapeutică pacienţilor, însă ceea ce ţine de oferta unei localităţi mici, care înseamnă inclusiv educaţie sau grijă pentru copii, pentru că mulţi dintre medici sau asistenţii medicali sunt femei, trebuie să aibă acolo condiţii ca să poată rezonabil să îşi îngrijească copiii, să educe copiii”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
În opinia ministrului, o soluție în cazul localităţilor mici ar fi realizarea unor centre comunitare zonale.
“O să avem o discuţie foarte clară încât să stabilim pe baza unor modele de bună practică care există deja şi în ţara noastră sau există în alte ţări o soluţie ca să atragă medicul de familie. Mai mult, inclusiv primăriile pot să acorde un bonus, dacă vreţi, în funcţie de performanţă, nu pur şi simplu aşa, celor care desfăşoară activitatea medicală într-o anumită localitate. Sigur că sunt localităţi foarte mici, cu puţini locuitori, acolo soluţia este a unor centre comunitare zonale care să poată să deservească locuitorii din întreaga arie de competenţă”, a mai spus ministrul.