Ce spune dr. Adrian Marinescu despre perioada următoare în ceea ce privește pandemia de COVID-19

Directorul medical al Institutului ”Matei Balș” din Capitală, dr. Adrian Marinescu, este de părere în următoarele două luni vom asista la o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, fapt care va pune o presiune mare pe spitale și cadrele medicale.

”Următoarele două luni vor fi cu multe cazuri. Cam două luni o să fie grele de-acum. Nu m-aș gândi că e vorba de un vârf sau de un platou, m-aș gândi că sunt două luni cu presiune mare la nivelul spitalelor și mă aștept ca undeva după aceste două luni lucrurile să se așeze treptat și în momentul în care se termină vara, să fie în mod categoric mai bine decât acum”, a declarat dr. Marinescu pentru un post de televiziune.

Pe de altă parte, medicul spune că există și vești bune care vin de la Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite. Datele arată că persoanele vaccinate nu se îmbolnăvesc și nu transmit virusul. Însă se recomandă, în continuare, păstrarea unor măsuri de prevenție în vederea închiderii pandemiei.

”Pandemia nu se închide precum o ușă, dar vrem să o închidem într-un timp rezonabil, pas cu pas. Și atunci, am nevoie să mă vaccinez și am nevoie de măsurile de prevenție pentru ca virusul să dispară ușor-ușor din circulație. Este ceea ce-mi trebuie ca să pot să rezolv pandemia într-un interval de timp – n-o să-l precizăm de-acum, că e greu de spus, dar după părerea mea, pandemia se va închide transformând-o în focare de regiune sau în focare izolate și lucrul acesta va însemna o perioadă mai lungă de timp”, a declarant medicul infecționist la Digi24.

Totodată, dr. Adrian Marinescu a subliniat că închiderea pandemiei nu înseamnă și dispariția virusului SARS-CoV-2.

„Când mă refer că se va închide mă refer la faptul că imunizarea va fi la nivel de masă și probabil că 70 la sută din populația globului va fi imunizată și atunci clar că măsurile de relaxare vor veni. Când mă refer la regiuni, e posibil ca la un moment dat pandemia să spunem că s-a închis, dar să fie anumite regiuni unde o să mai avem cazuri. Lucrurile nu se pot închide dintr-odată. Altfel spus, închiderea pandemiei nu înseamnă că dispare infecția SARS-CoV-2. Facem diferența între a mai exista virusul și a fi pandemie. La un moment dat, cu siguranță nu va mai fi nevoie să purtăm mască”, a mai precizat medicul Adrian Marinescu.

De altfel, directorul medical al Institutului ”Matei Balș” a mai menționat că, având în vedere factorii dinamici din această pandemie, nu se poate vorbi de un orizont de timp pentru când nu va mai fi necesară purtarea măștii, dar se așteaptă ca din toamnă situația să fie mai echilibrată față de prezent.

”Probabil că din toamnă ar trebui să fie o situație mult mai echilibrată decât acum. Momentul în care se va întâmpla să renunțăm la măsurile de prevenție e greu de spus și întrebarea e: vom renunța la purtarea măștii în spațiile închise? Nu, cred că întâi o să mergem cu spațiile deschise, o să o luăm treptat. Așa cum măsurile restrictive au venit pas cu pas, și cele de relaxare vor veni de asemenea”, a explicat dr. Adrian Marinescu.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.