Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că este prea puțin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie în 2021.
”Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie presa internațională, potrivit Agerpres.
Oficialul a mai spus însă că se poate reduce semnificativ spitalizările și decesele asociate cu boala dată de noul coronavirus.
OMS se concentrează, în prezent, pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil a virusului SARS-CoV-2 şi pe vaccinarea anti-COVID-19 a unui număr cât mai mare de persoane.
În ceea ce privește administrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, Michael Ryan a declarat că situația s-a mai îmbunătățit față de acum 10 săptămâni, chiar dacă au existat multe dificultăți în distribuirea acestora, iar numărul cazurilor noi de COVID-19 contină să crească.
”Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a mai declarat Ryan, potrivit sursei citate.