Cea mai eficientă strategie de slăbit ar trebui să-ți ia aproximativ 15 minute pe zi

Monitorizarea dietei, a consumului zilnic de alimente este una din cele mai eficiente strategii prin care poți să slăbești. „Trebuie să notezi tot ce mănânci”, spun nutriționiștii. Ținerea unui „jurnal alimentar” ajută multe persoane să devină conștiente de obiceiurile alimentare sănătoase și nesănătoase și să „editeze” calitativ și cantitativ alimentele consumate.

Din păcate, în mentalul colectiv, monitorizarea dietei pare o activitate migăloasă, neplăcută, consumatoare de timp. Însă un studiu realizat în parteneriat de un grup de cercetători de la Universitatea din Vermont și Universitatea Carolinei de Sud a demonstrat că este nevoie de mai puțin de 15 minute zilnic pentru a nota tot ceea ce mâncăm într-o zi.

 

15 minute pe zi

 

Studiul a urmărit 142 de persoane care s-au înscris la un curs online de slăbit prin schimbarea stilului de viață. Cursul presupunea printre altele ca, timp de 24 de săptămâni (șase luni), participanții să țină un jurnal alimentar strict. Aceștia urmau să-și noteze zilnic ceea ce au mâncat, cantitatea alimentelor si modul de preparare.

Pentru asta, participanții au folosit un jurnal alimentar online. În acest mod, cercetătorii au putut observa timpul petrecut de fiecare participant în parte in aplicație și numărul de intrări zilnice în jurnal. La final, aceștia au corelat rezultatele participanților cu modul în care au folosit jurnalul de alimentație. Rezultatele studiului au fost publicate în numărul din luna martie a revistei Obesity.

 

Rutină, nu corvoadă

 

Cercetătorii au remarcat că persoanele care au reușit să slăbească cel mai mult prin intermediul monitorizării dietei au fost cei care și-au notat mai des alimentele consumate, nu cei care au petrecut mai mult timp în aplicație sau care au notat mai detaliat ceea ce au mâncat.

Pe de o parte, spun autorii, este important să notezi ceea ce mănânci atunci când mănânci. Asta te poate ajuta să ajustezi mesele viitoare în funcție de numărul caloriilor deja consumate. Pe de altă parte, te ajută să-ți formezi o rutină în care ținerea unui jurnal alimentar face parte din programul zilnic, fără să fie necesar să-i dedici o porțiune semnificativă de timp într-un moment sau altul al zilei. Ținerea unui jurnal alimentar poate deveni o corvoadă dacă alegi să faci asta doar o dată pe zi, seara, când ești obosit. Poate fi și mai greu să ții minte cu exactitate tot ce ai mâncat, ceea ce poate să afecteze rezultatele.

 

„Este mai ușor decât credeți!”

 

În primele luni, participanții la studiu au petrecut în medie 23,2 minute pe zi notând tot ceea ce mâncau în aplicația online. La finalul programului, timpul mediu petrecut în aplicație scăzuse la doar 14,6 minute pe zi.

„Atunci când vine vorba despre slăbit și dietă, motivația este foarte importantă. Acum, putem să le spunem exact pacienților noștri că monitorizarea dietei este mai ușoară, mai simplu de făcut decât și-ar putea imagina”, a declarat unul din autorii studiului.

Aplicațiile mobile pentru monitorizarea dietei disponibile pe piață fac ca întregul proces să fie și mai mult simplificat și eficientizat. Aplicațiile disponibile „memorează” alimentele preferate și consumate frecvent, chiar și combinațiile de alimente, pentru o listare rapidă. Asta face ca, după câteva săptămâni de utilizare, întregul proces de notare să fie mult simplificat.

Autorii speră ca rezultatele studiului lor să încurajeze mai multe persoane să țină un jurnal alimentar.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.