Spiritul sărbătorilor pascale a fost simțit din plin la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde pacienții și personalul medical au primit felicitări și decorațiuni realizate cu drag de copiii din grădinițele din municipiu și județ, într-un gest cald și plin de emoție.
Micile daruri, create cu bucurie și creativitate în cadrul campaniei „Un zâmbet pentru fiecare”, au fost oferite în cadrul unei acțiuni organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Cadourile pascale au fost distribuite chiar de către studenții de la facultățile de Medicină și Psihologie, care au adus, alături de simbolurile pascale, și zâmbete și încurajări pentru pacienți și personalul medical.
„Este o bucurie să vedem cum solidaritatea și gesturile simple pot aduce lumină într-un loc în care oamenii au cel mai mult nevoie de sprijin – în spital”, a transmis conducerea unității medicale, mulțumind tuturor celor implicați.
Inițiativa a fost bine primită de pacienți, care au primit felicitările ca pe o încurajare în drumul spre vindecare, dar și de cadrele medicale, pentru care gestul simbolic a fost o dovadă de recunoștință.