Cel de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie a ajuns, sâmbătă, la final. Record de participanți la ediția din acest an

Cel de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie a ajuns, sâmbătă, la final.

„Pentru a privi spre viitor în medicina românească, este nevoie de tradiție, este nevoie de deschizători de drumuri. Endocrinologia românească are personalitatea profesorului Parhon, dar este nevoie de prezent, pentru că pe el construim viitorul. Medicii noștri tineri trebuie să știe că viitorul se referă la ei. Școala de Endocrinologie românească este o școală de prestigiu, în care sper că am reușit să îi învățăm pe tinerii noștri medici că, pe lângă știință și medicină, medicul trebuie să fie empatic cu pacientul său, trebuie să îi ofere profesionalism și corectitudine, dar și încredere și o calitate deosebită a actului medical”, a precizat  Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie (SRE), în cadrul ceremoniei de închidere al celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

Un număr record de aproape 4200 de medici endocrinologi și din specialități conexe s-au înscris pentru a urmări lucrările celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care s-a desfășurat online în perioada 23-26 iunie 2021.

Timp de patru zile, unii dintre cei mai importanți speakeri internaționali și români au abordat, pe parcursul a peste 25 de sesiuni științifice live, noutățile clinice în relație cu managementul afecțiunilor endocrine, respectiv cercetării științifice în domeniu.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie a inclus sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească a fost susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că a fost gratuită pentru medici.

Congresul s-a derulat pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. Platforma online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie au fost asigurate de Sănătatea Press Group.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.