Cele mai mari rate ale mortalității din Uniunea Europeană se înregistrează în România, Bulgaria și Ungaria

Raportul Health at a Glance 2018, publicat recent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și Comisia Europeană, prezintă o analiză comparativă a celor 28 de țări membre UE, cinci țări europene candidate UE și trei țări EFTA (Asociația Europeană a Liberului Schimb) în ceea ce privește starea de sănătate a cetățenilor și performanțele sistemelor de sănătate din aceste țări.

Al treilea capitol al raportului prezintă starea de sănătate a europenilor și analizează speranța de viață, principalele cauze de deces, inegalitățile sociale și de sănătate și prevalența bolilor netransmisibile.

 

În România, speranța de viață este sub 80 de ani

 

Speranța de viață a crescut în Europa în ultimele zeci de ani, dar creșterea a încetinit din 2010. În cele 28 de state UE, speranța de viață este de 81 de ani, ajungând chiar la 83 de ani în Spania și Italia. În două treimi din țările UE speranța de viață depășește 80 de ani, dar nu și în România, Bulgaria, Letonia și Lituania, țări aflate pe ultimele locuri la acest capitol (fig. 1).

Figura 1. Speranța de viață în Uniunea Europeană

În Europa, femeile trăiesc cu cinci ani și jumătate mai mult decât bărbații, diferența fiind și mai mare în cazul României și Bulgariei, ajungând la zece ani în țări ca Lituania și Letonia. Cauzele diferențelor între sexe în ceea ce privește speranța de viață sunt fumatul și consumul excesiv de alcool întâlnite mai mult în rândul bărbaților, precum și o dietă nesănătoasă adoptată mai mult de bărbați decât de femei.

Creșterea speranței de viață în Europa a încetinit cel mai mult după anul 2011, cu precădere în țările vest-europene, doar jumătate de an de viață fiind câștigat între 2011 și 2016 în Franța, Germania, Olanda și Marea Britanie. Mai mult, în 2015, speranța de viață a scăzut în 19 țări din UE, printre care cele enumerate mai sus și Italia, recuperându-se în 2016. Mortalitatea a crescut în 2015 din cauza unui sezon gripal agresiv și din cauza susceptibilității înalte a vârstnicilor la frig. Pe de altă parte, creșterea ușoară a speranței de viață se datorează reducerii ratelor mortalității de cauză cardiovasculară.

 

Bărbații educați trăiesc mai mult

 

Inegalitățile în ceea ce privește speranța de viață în Europa sunt cauzate în principal de statusul socioeconomic, reflectat de nivelul de educație. Inegalitățile sunt mai mari în rândul bărbaților decât al femeilor, ajungând la cel mai mare nivel în Europa Centrală și de Est (fig. 2).

Figura 2. Inegalitățile în speranța de viață

Bărbații cu vârste de 30 de ani și cu un nivel de studii subliceal trăiesc în medie cu opt ani mai puțin decât bărbații cu facultate, dar diferența crește la zece ani în țări ca Letonia, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia.

Diferențele sunt mai mici în rândul femeilor, cele cu un nivel scăzut de educație având o speranță de viață mai mică cu patru ani decât cele cu studii universitare. Diferențele între ratele de mortalitate ale principalelor cauze de deces pentru categoriile de vârstă 25–64 de ani și 65–89 de ani sunt prezentate în fig. 3.

Figura 3. Diferențele între ratele de mortalitate pentru categoriile de vârstă 25–64 de ani și 65–89 de ani

Diferența între speranța de viață a bărbaților educați și a celor cu o educație scăzută este mult mai pronunțată la categoria de vârstă 25–64 de ani. Cauzele sunt prevalențele mai mari ale bolilor cardiovasculare și cancerului, dar și o rată mai mare a deceselor accidentale și suicidului. Bărbații mai puțin educați fumează mai mult și consumă alcool în cantități excesive.

 

Speranța de viață sănătoasă – la fel de importantă ca speranța de viață

 

Nu doar speranța de viață este importantă pentru aprecierea stării de sănătate a unei populații, ci și speranța de viață sănătoasă, care crește forța de muncă, scade pensionarea precoce și reduce nevoia de îngrijiri de sănătate. În țările UE, speranța de viață fără dizabilitate este în medie de 80% din speranța totală de viață (fig. 4), fiind mai mică în rândul femeilor (77%) decât al bărbaților (81%).

Figura 4. Speranța de viață fără dizabilitate este în medie de 80% din speranța totală de viață

Nu există o diferență semnificativă între cele două sexe în ceea ce privește speranța de viață sănătoasă, cei 64,2 ani trăiți în plină stare de sănătate ai femeilor fiind comparabili cu cei 63,5 ani ai bărbaților. Cu toate acestea, 19 ani de viață în stare de dizabilitate trăiesc în medie femeile, în timp ce bărbații doar 15 ani.

În Malta și Suedia procentajul speranței de viață sănătoasă crește, fiind de 85% din totalul speranței de viață la femei și 90% la bărbați. La polul opus s-au aflat Letonia, Estonia și Slovacia, cu cel mai mic procentaj al speranței de viață sănătoasă. Odată cu înaintarea în vârstă, proporția anilor de viață trăită în stare de sănătate scade. Astfel, la vârsta de 65 de ani, femeile mai au de trăit aproximativ 21,6 ani, dintre care doar zece în stare de sănătate, fără limitarea funcțională a activității. În rândul bărbaților de 65 de ani, restul perioadei de trăit se limitează în medie la 18,2 ani, dintre care tot zece sunt fără limitarea funcțională a activității.

Persoanele cu venit mic și educație precară, indiferent de sex, raportează mai des afecțiuni cronice cu limitarea activității.

 

Principalele cauze de mortalitate în UE

 

Peste 5,2 milioane de persoane au decedat în 2015 în UE, situația cauzând o încetinire a creșterii speranței de viață în perioada 2010–2016 și o scădere a speranței de viață în anul 2015. Principalele cauze de mortalitate au fost infecțiile respiratorii gripale și pneumoniile în rândul persoanelor peste 75 de ani, la care au declanșat evenimente cardiovasculare mortale. Boala Alzheimer și alte demențe, dar și bolile cardiovasculare au reprezentat alte cauze majore de deces în această perioadă. Numărul absolut al persoanelor decedate în 2015 a fost mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților, populația europeană fiind alcătuită din mai multe femei decât bărbați, mai ales în rândul categoriei vârstnicilor. Mortalitatea a fost totuși mai mare în rândul bărbaților, după ajustarea structurii populației.

Principalele cauze de mortalitate în UE sunt bolile cardiovasculare (principala cauză, responsabile de 1,9 milioane de decese în 2015), cancerele (peste 1,3 milioane de decese în 2015), afecțiunile respiratorii (440.000 de decese în 2015) și cauze externe. În ceea ce privește neoplaziile, cancerul pulmonar și cel mamar sunt principalele tipuri responsabile de deces în rândul femeilor, în timp ce cancerul pulmonar și colorectal sunt principalele tipuri care duc la deces în rândul bărbaților. Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este cea mai răspândită afecțiune respiratorie care cauzează decesul, fiind urmată de pneumonie. Cauzele externe de deces includ accidentele, suicidul, omuciderea și alte cauze violente, fiind responsabile de 3% din decese în rândul femeilor și 6% din decese în rândul bărbaților în 2015.

Peste 80% din decese survin la vârste peste 65 de ani, cauza principală la această categorie populațională fiind reprezentată de bolile cardiovasculare. La persoanele sub 65 de ani cauza principală a mortalității este reprezentată de neoplazii. Franța, Spania și Italia au cele mai mici rate de mortalitate de orice cauze, în timp ce România, Bulgaria și Ungaria au cele mai mari rate de deces, cu 50% mai mari decât media europeană în 2015 (fig. 5).

Figura 5. Ratele de mortalitate în Europa

Principalele cauze ale ratelor crescute de mortalitate sunt bolile cardiovasculare în România și Bulgaria și neoplaziile în Ungaria.

 

Mortalitatea prin AVC: de trei ori mai mare în România decât media UE

 

Bolile cardiovasculare (incluzând afecțiunile cardiace și cerebrovasculare) au fost responsabile de 1,9 milioane de decese în 2015, reprezentând 37% din totalul deceselor în UE. Boala cardiacă ischemică duce la decese în 80% mai multe cazuri în rândul bărbaților decât al femeilor din UE. Bărbații fumează mai multe decât femeile și au o prevalență mai mare a dislipidemiilor și hipertensiunii arteriale. Din anul 2000 însă, decesele cauzate de bolile cardiovasculare au înregistrat o tendință descrescătoare, reducându-se cu 40% per total în UE, cu diferențe între țări, variind de la 4% în Lituania la 44% în Finlanda. Reducerea fumatului și îmbunătățirea îngrijirilor medicale au contribuit la această scădere.

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) au fost responsabile de 8% din decese pe teritoriul UE în 2015, fiind și principala cauză de dizabilitate. În cazul mortalității cauzate de AVC a existat o variabilitate mare pe teritoriul UE, aceasta fiind de trei ori mai mare decât media europeană în țări ca România, Bulgaria, Letonia (fig. 6).

Figura 6. Mortalitatea cauzată de AVC

În restul Europei, mortalitatea AVC a scăzut cu aproape 50% față de nivelul din anul 2000, cele mai mari scăderi înregistrându-se în Finlanda, Franța și Germania.

 

Neoplaziile pulmonare cauzează cele mai multe decese indiferent de sex

 

Mortalitatea cauzată de neoplazii a înregistrat cele mai mici niveluri din UE în Cipru, Finlanda, Malta, Spania și Suedia, cu 10% mai scăzute decât media UE (fig. 7).

Figura 7. Mortalitatea cauzată de neoplazii

Cele mai mari rate de mortalitate s-au înregistrat în Ungaria, Croația, Slovacia, Slovenia și Polonia, cu 15% mai crescute decât media UE. Neoplaziile au cauzat 25% din decese pe teritoriul UE în 2015, ratele mortalității fiind mai mari în rândul bărbaților decât al femeilor. Diferența între sexe a înregistrat o valoare maximă în țări precum Letonia, Lituania, Estonia și Portugalia, unde mortalitatea a fost de două ori mai mare în rândul bărbaților, situație cauzată cel mai probabil de prevalența mai mare a fumatului în rândul acestora și de abuzul cronic de alcool. precum și de sărăcia programelor de screening pentru bărbați. Cancerul pulmonar și colorectal au cauzat cele mai multe decese în rândul bărbaților și cel pulmonar și mamar în rândul femeilor. Mortalitatea cauzată de cancerul colorectal a fost cu 75% mai mare în rândul bărbaților în 2015. Cancerul mamar a cauzat 16% din totalul deceselor în rândul femeilor în 2015, dar rata mortalității din această cauză a scăzut, în urma implementării pe scară mai largă a screeningului. Per total, mortalitatea cauzată de orice tip de cancer a scăzut modest în Europa în ultimii 15 ani, dar scăderea a fost mai mică decât în cazul mortalității de cauză cardiovasculară.

 

Mortalitatea în afecțiunile respiratorii și mortalitatea infantilă

 

Afecțiunile respiratorii au reprezentat a treia cauză de mortalitate în UE în 2015, fiind responsabile de 8% din decese. Peste 440 de mii de persoane au decedat în urma bolilor respiratorii, majoritatea deceselor fiind în rândul persoanelor cu vârste peste 65 de ani. Afecțiunile respiratorii care au cauzat cele mai multe decese au fost BPOC, pneumoniile, astmul și gripa. Cele mai multe cazuri de decese cauzate de afecțiuni respiratorii s-au întâlnit în Marea Britanie și Irlanda iar cele mai puține cazuri în Finlanda, Letonia, Estonia și Lituania (fig. 8).

Figura 8. Decesele cauzate de afecțiuni respiratorii

Ratele de deces sunt mai mari în rândul bărbaților decât în rândul femeilor. Prevalența mortalității cauzate de bolile respiratorii este estimată a crește în anii următori, din cauza îmbătrânirii populației și a subraportării BPOC. Multe decese ar putea fi prevenite prin încetarea fumatului și prin creșterea vaccinării antigripale, în special în rândul populației vârstnice. În plus, managementul corect al cazurilor de astm și BPOC ar putea reduce complicațiile acestor afecțiuni.

În ceea ce privește mortalitatea infantilă, ratele sunt scăzute în UE, cu cel mult 4 decese la 1.000 de nașteri. România, Bulgaria, Malta și Cehia au rate mai mari, de 5 decese la 1.000 de nașteri, deși aceste rate au scăzut în ultimii 25 de ani. Ratele mortalității infantile au scăzut de la 10 decese la 1.000 de nașteri în 1990, la 3,6 decese la 1.000 de nașteri în 2016, cea mai mare rapiditate a scăderii înregistrându-se în România, Bulgaria și Polonia (fig. 9).

Figura 9. Ratele mortalității infantile

 

România, campioană la incidența rujeolei

 

În ceea ce privește bolile prevenibile prin vaccinare, în perioada mai 2017 – mai 2018 în Europa s-au înregistrat 13.475 cazuri de rujeolă, față de 8.523 de cazuri în aceeași perioadă a anului anterior. Rata medie a fost de 2,2 îmbolnăviri la 100.000 de persoane, dar variațiile au fost mari de la o țară la alta.

România a raportat cele mai multe cazuri de rujeolă din Europa, cu o rată de 28,4 cazuri la 100.000 de persoane, depășind cu mult următoarele valori raportate de Grecia și Italia, care au avut 8 cazuri la 100.000 de persoane (fig. 10).

Figura 10. Prevalența rujeolei în Uniunea Europeană

Epidemia din România a fost declanșată de rata scăzută a vaccinării. 45% din cazurile de pe teritoriul Europei au apărut la persoane cu vârste peste 15 ani. Nou-născuții, care nu pot fi vaccinați împotriva rujeolei, sunt protejați dacă rata vaccinării populației este de cel puțin 95%.

Hepatita B a devenit nu de mult o altă boală prevenibilă prin vaccinare. În 2015 în UE au fost raportate 29.300 de cazuri de hepatită B nou apărută, adică șase cazuri la 100.000 de persoane. Cele mai mari rate s-au întâlnit în Suedia, Letonia și Marea Britanie (peste 18 cazuri la 100.000 de persoane), iar cele mai mici rate au fost raportate în Franța, Grecia și Lituania.

Aproape 30.000 de persoane au fost diagnosticate cu infecție HIV în 2016 în UE, adică șase cazuri la 100.000 de persoane. Letonia a avut cele mai multe cazuri nou diagnosticate, fiind urmată de Lituania și Malta. Cele mai puține cazuri nou diagnosticate au fost în Slovacia și Ungaria (2,5 cazuri la 100.000 de persoane). 40% din cazuri se transmit în urma contactelor sexuale dintre bărbați și 32% în urma contactelor heterosexuale; 4% se transmit după injectarea intravenoasă de droguri. 30% din cazurile nou diagnosticate în 2016 se aflau deja într-un stadiu avansat al infecției.

În ceea ce privește tuberculoza, 59.000 de cazuri au fost raportate în 2016 pe teritoriul UE, față de 70.000 de cazuri în 2012. România a fost fruntașă și la acest capitol, cu o rată de 68,9 cazuri la 100.000 de persoane, depășind cu mult următoarele rate raportate, de 30 de îmbolnăviri la 100.000 de persoane în Letonia și Lituania (fig. 11).

Figura 11. Prevalența tuberculozei în Uniunea Europeană

Grecia, Finlanda și Cehia au avut cele mai scăzute rate, sub cinci îmbolnăviri la 100.000 de persoane. Ratele au scăzut față de nivelul din 2012 în România, dar au crescut în Germania și Suedia.

 

Diabetul și demențele în UE

 

În 2017, în UE existau peste 32 de milioane de persoane diagnosticate cu diabet zaharat (și se estimează că încă 12,8 milioane au diabet dar nu sunt diagnosticate), față de 18,2 milioane în 2000. Numărul cazurilor s-a dublat în rândul bărbaților (de la 8 milioane în 2000 la 17 milioane în 2017) iar numărul cazurilor în rândul femeilor a crescut de la 10,3 milioane în 2000 la 15,6 milioane în 2017. Prevalența diabetului zaharat a fost în medie de 6% în rândul persoanelor adulte, variind de la peste 9% în Malta, Portugalia și România, la sub 4% în Irlanda, Lituania și Estonia (fig. 12).

Figura 12. Prevalența diabetului zaharat în Uniunea Europeană

Costurile necesare tratării diabetului și complicațiilor sale au fost de 150 de miliarde de euro în 2017 în UE cu o cheltuială anuală de 4.600 de euro pentru fiecare persoană bolnavă.

9,1 milioane de persoane cu vârste peste 60 de ani de pe teritoriu UE sunt estimate ca având demență, de la 5,9 milioane în 2000, iar numărul se așteaptă să crească în viitor. Creșterea este estimată la 60% în următoarele două decenii. Aproximativ 7% din populație UE cu vârste peste 60 de ani suferă de demență, iar procentajul va crește conform estimărilor la 8% până în 2040, din cauza îmbătrânirii populației. Italia, Franța, Grecia și Spania sunt țările cu cea mai mare rată a demenței (care afectează 8% din populație), în timp ce România, Polonia, Bulgaria, Croația și Slovacia sunt țările în care demența se găsește în cele mia puține cazuri (4%). În ultimul timp, atenția autorităților s-a concentrat pe creșterea calității vieții persoanelor afectate de demență, prin diagnosticarea precoce, asigurarea unor condiții bune sociale și de îngrijiri și dezvoltarea îngrijirilor la domiciliu pentru persoanele afectate.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.