Începând de vineri, avându-se în vedere nevoile pacienților și capacitatea de prelucrare a sângelui, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara informează că numărul maxim de donatori care pot dona sânge este de 120 în fiecare zi, de luni-vineri, între orele, 07.30-13.30.
Pentru reducerea timpilor de asteptare, donatorii se pot programa online folosind aplicația Donorium sau aplicația BlooDoChallenge.
„Pentru fiecare sesiune de donare, vă rugăm să vă alocati un interval cuprins între 60 – 120 minute, indiferent dacă vă programați sau nu.
Înainte de a veni la donare va rugam să consultati site-ul https://www.ctstimisoara.ro secțiunea Donez – cum ma pregătesc de donare.
Donatorii de trombocite prin afereză și donatorii mobilizați pentru pacienții pediatrici vor fi solicitați individual și au prioritate la consult și donare” – informează centrul bănățean.
Totodată, donatorilor le sunt reamintite condițiile de donare, procesul putând fi realizat doar dacă:
– sunt perfect sănătoși (adică nu aveți febră, nu tușiți, nu aveți afecțiuni cronice, nu ați avut operații în ultimele șase luni, nu ați trecut printr-o neoplazie precum cancer de prostată, cancer de tiroidă, etc).
– au mâncat un sandwich cu două ore înainte de a veni,
– au băut 2 litri de apă în ziua precedentă și 0,5l cu o oră înainte de donare (nu ați consumat alcool în ultimele 72 ore)
– au dormit cel putin șapte ore în noaptea precedentă.
Foto: CRTS TM