Cercetare: Particule toxice prezente în aerul poluat, descoperite în premieră în plămânii şi creierul bebeluşilor nenăscuţi

Particule prezente în aerul poluat au fost descoperite pentru prima dată în plămânii şi creierele în curs de dezvoltare ale copiilor nenăscuţi.

O nouă cercetare, efectuată la Universitatea din Aberdeen, Scoţia, şi la Universitatea din Hasselt, Belgia, stârneşte îngrijorări cu privire la riscul ca poluarea toxică a aerului să afecteze în mod direct dezvoltarea copiilor în perioada intrauterină.

Nanoparticulele (particule fine) numite carbon negru, prezente în aerul poluat, au fost studiate de oamenii de ştiinţă în încercarea de a afla dacă acestea pot putea ajunge la făt.

Descoperirile demonstrează nu doar că placenta este expusă la particulele prezente în aerul poluat, ci şi că aceste nanoparticule ajung la făt în perioada intrauterină încă din primul trimestru de sarcină.

Particulele au fost identificate în interiorul organelor în curs de dezvoltare ale fătului, inclusiv în ficat, plămâni şi creier.

Carbonul negru este un compus negru al funinginii care este eliberat în aer de motoarele maşinilor, centrale pe bază de cărbune şi alte surse care ard combustibili fosili.

Studii anterioare au demonstrat că acest carbon negru a fost descoperit în interiorul placentei, însă nu au existat dovezi solide – până în prezent – conform cărora particulele pot pătrunde prin aceasta ajungând în corpul fătului.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de potenţialele consecinţe ale acestor particule asupra sănătăţii copiilor nenăscuţi.

„Cu toţii ne-am făcut griji că, în cazul în care nanoparticulele ajung în făt, ar putea să afecteze în mod direct dezvoltarea acestuia în uter. Ceea ce am demonstrat pentru prima dată este că nanoparticulele de carbon negru din aerul poluat nu doar că pătrund în placentă încă din primul şi al doilea trimestru, ci îşi croiesc apoi drum în organele fătului aflat în curs de dezvoltare,  inclusiv în ficat şi plămân”, a declarat profesorul Paul Fowler de la Universitatea din Aberdeen, care a colaborat la această cercetare.

Cercetătorul a adăugat că „mai îngrijorător de atât este faptul că aceste particule de carbon negru ajung şi în creierul uman aflat în curs de dezvoltare”, precizând că „aceasta înseamnă că este posibil ca aceste nanoparticule să interacţioneze în mod direct cu sistemele de control din organele şi celulele fetale umane”.

„Ştim că expunerea la poluarea atmosferică în timpul sarcinii şi copilăriei a fost asociată cu copii morţi la naştere, naştere prematură, bebeluşi cu greutate redusă şi tulburări de dezvoltare a creierului, cu consecinţe ce persistă pe tot parcursul vieţii”, a declarat profesorul Tim Nawrot de la Universitatea din Hasselt.

Nawrot a adăugat că autorităţile de reglementare din domeniul calităţii aerului ar trebui să „acţioneze pentru a proteja etapele cele mai predispuse (la poluare) ale dezvoltării umane”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.