Ceremonia oficială a celei de-a XIII-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”

Ceremonia oficială a celei de-a XIII-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a avut loc, luni seară, la Sala de marmură a Cercului Militar Naţional.

În cadrul evenimentului, tradiţia celor 193 de ani de existenţă a SUUMC s-a îmbinat cu performanţele prezentului, prin acordarea Premiilor Medicinei Militare din România, demers care reprezintă recunoaşterea contribuţiei personalităţilor româneşti în dezvoltarea acestui domeniu de activitate.

La ceremonia de deschidere au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului, ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ai Colegiului Medicilor din Municipiul București, ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, precum şi membri ai mediului academic din România.

Conferința  din aceast an are ca temă „Medicina militară modernă – simbioză între misiune, accesibilitate şi performanţă”.

Pe parcursul celor şase zile de comunicări ştiinţifice vor fi abordate teme medicale complexe, interconectate, din domeniile chirurgiei generale, bolilor infecţioase, neurologiei, dermatologiei, reumatologiei, gastroenterologiei, medicinei interne, imagisticii medicale, neurochirurgiei, chirurgiei buco-maxilo-faciale, chirurgiei plastice, chirurgiei toracice şi urologice, oftalmologiei, ginecologiei, cardiologiei, psihiatriei şi medicinei de urgenţă.

De asemenea, într-o reală încercare de conectare a palierelor profesionale, vor avea loc şi sesiuni dedicate rezidenţilor şi asistenţilor medicali, parte integrantă a efortului medical de echipă.

Suita de manifestări ştiinţifice, derulată sub înaltul patronaj al preşedintelui Camerei Deputaţilor, este organizată de SUUMC, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Asociaţia Cadrelor Medicale din SUUMC, cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi cu Revista de Medicină Militară.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.