CGMB: 14 puncte de vaccinare, amenajate la Circul Metropolitan Bucureşti

Consilierii generali ai Capitalei au adoptat în şedinţa de vineri un proiect în baza căruia o parte din Circul Metropolitan Bucureşti va fi pusă la dispoziţia Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în vederea amenajării a două centre, cu 14 puncte de vaccinare.

Conform proiectului, introdus pe ordinea de zi suplimentară, se aprobă schimbarea temporară a destinaţiei şi transmiterea dreptului de administrare de la Circul Metropolitan Bucureşti către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în scopul organizării a două centre de vaccinare. Funcţionarea centrelor de vaccinare va fi asigurată de ASSMB.

“În acest spaţiu, aflat în administrarea Circului Metropolitan Bucureşti, urmează a fi amenajate două centre de vaccinare cu un total de 14 puncte de vaccinare”, prevede referatul de aprobare.

Schimbarea temporară a destinaţiei şi transmiterea dreptului de administrare se aprobă pentru o perioadă de un an. Cheltuielile cu utilităţile rămân în sarcina Circului Metropolitan.

Spaţiul destinat fiecărui centru de vaccinare va include: punct de recepţie, punct de triaj medical, puncte de vaccinare, punct de supraveghere postvaccinare. Fiecare centru va avea un medic coordonator şi va fi organizat respectând un circuit într-un singur sens. Zona de triaj medical va fi deservită de o echipa medicală, punctul de vaccinare va fi deservit de doi asistenţi medicali şi de registrator, iar zona de supraveghere postvaccinare va fi deservită de personal medico-sanitar şi auxiliar, fiind necesar cel puţin un medic. De asemenea, în fiecare centru de vaccinare se va asigura separarea prin paravane a echipelor de vaccinare, în cazul în care nu există cabinete separate.

Vaccinarea se va realiza pe bază de programare, pentru a evita aglomeraţia. Persoanele se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială.

La intrarea în centrul de vaccinare, va fi verificată temperatura persoanelor, nefiind permis accesul celor care au peste 37,3 grade Celsius şi care vor trebui să se reprogrameze.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.