China a închis primul spital construit special pentru tratarea bolnavilor de coronavirus

Oraşul chinez Wuhan, aflat în centrul epidemiei de coronavirus, a închis primul dintre cele 16 spitale construite special şi în mare grabă pentru tratarea persoanelor infectate, după ce ultimii pacienţi au fost externaţi, a anunţat luni postul naţional CCTV, citat de Reuters.

Vestea închiderii a coincis cu o scădere accentuată a numărului de cazuri noi de coronavirus înregistrate în provincia Hubei şi în Capitala sa, Wuhan, însă China rămâne în alertă în cazul persoanelor care revin din alte ţări în care s-a răspândit epidemia.

”Tendinţa în creştere rapidă a cazurilor de virus din Wuhan a fost controlată”, a declarat în cadrul unei informări de presă Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate din China. ”Focarele din Hubei, în afara oraşului Wuhan, sunt temperate, iar provinciile din afara Hubei demonstrează o tendinţă pozitivă”, a precizat el.

Virusul a apărut în Wuhan la sfârşitul anului trecut şi de atunci a infectat peste 86.500 de persoane, majoritatea în China, în special în provincia Hubei.

Coronavirusul s-a răspândit rapid în afara Chinei, fiind depistat în prezent în 53 de ţări, unde s-au consemnat cel puţin 6.500 de cazuri şi peste 100 de decese.

În prezent, bilanţul epidemiei de coronavirus (Covid-19) a depăşit luni pragul de 3.000 de decese la nivel mondial şi continuă să aibă consecinţe grave în întreaga lume, în special în Italia şi Coreea de Sud, unde numărul de noi cazuri a înregistrat o creştere fulminantă, relatează AFP.

În China, unde virusul a apărut la sfârşitul anului 2019, autorităţile au anunţat luni 42 de noi decese, bilanţul la nivelul întregii ţări ajungând la 2.912 de morţi, iar cel la nivel mondial la peste 3.000. Cu toate acestea, cele 202 de noi cazuri de infectare raportate luni în China continentală reprezintă cel mai mic număr înregistrat într-o singură zi de la sfârşitul lunii ianuarie.

În timp ce epidemia de Covid-19 pare să se reducă în China, unde măsurile de carantină draconice vizează peste 50 de milioane de persoane, aceasta continuă să se agraveze în mai multe ţări.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.