Chirurgul Youssef Tammam, decorat de Primăria Bucureștiului

Chirurgul cardiovascular pediatru Youssef Tammam, cel care în ultimii ani a operat cu succes, pro-bono, peste 1.000 de copii şi nou-născuţi cu malformaţii cardiace severe, la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, a primit Placheta Orașului din partea Primăriei Capitalei, potrivit unui comunicat al instituției.

La eveniment au fost prezente şi alte personalităţi medicale, precum Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă Nou Născuţi a Spitalului „Marie Curie”, cu numeroase cazuri de copii salvaţi şi iniţiatorul unor proiecte precum construirea heliportului de pe acoperişul acestui spital, Alin Nicolescu, cardiolog pediatru, Şef Secţie Cardiologie Pediatrică la acelaşi spital şi specialist în evaluarea cordului fetal şi Daniel Buzatu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”.

„Înmânarea Plachetei Oraşului, a Trofeului de Excelenţă şi a Diplomei de Excelenţă este modalitatea prin care ne exprimăm aprecierea, respectul şi mulţumirea pentru profesionalismul, dăruirea, priceperea şi generozitatea pe care le-aţi pus, de-a lungul anilor, în slujba celor mai mici pacienţi”, a afirmat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Youssef Tammam a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti în anul 1985 şi a urmat rezidenţiatul la Institutul Clinic Fundeni, sub îndrumarea profesorului Ioan Pop de Popa, fondatorul şcolii româneşti de chirurgie cardiovasculară. Câţiva ani mai târziu, a primit titlul de doctor în ştiinţe cu o lucrare despre chirurgia cardiacă pediatrică.

În ultimii ani a efectuat cu succes peste 1.000 de intervenţii chirurgicale – chirurgie cardiacă pediatrică şi chirurgie intervenţională cardiacă, prin Programul de Chirurgie Cardiacă Pediatrică demarat pentru Spitalul „Marie Curie”, în cooperare cu Clinica San Donato din Milano, în cadrul căruia doctori ai Policlinicii San Donato din Italia pregătesc echipa de medici, asistenţi medicali şi tehnicieni români pentru intervenţii chirurgicale cardiace complexe. Primii copii au fost operaţi în luna septembrie a anului 2013.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.