Cifre șocante: o sinucidere la fiecare 40 de secunde, anunță Organizația Mondială a Sănătății

Organizația Mondială a Sănătății lansează un nou apel pentru combaterea sinuciderilor la nivel mondial. Într-un comunicat de presă, instituția precizează că, deși tot mai multe țări au început să implementeze strategii naționale de prevenire a sinuciderii, numărul total al statelor care au acționat în această privință este de numai 38, iar guvernele trebuie să își ia angajamentul de a lua măsuri rapid. „În ciuda progresului, o persoană moare la fiecare 40 de secunde din cauza suicidului. Fiecare moarte este o tragedie pentru familie, prieteni și colegi. Cu toate acestea, sinuciderile pot fi prevenite. Solicităm tuturor țărilor să încorporeze strategiile dovedite de prevenire a sinuciderii în programele naționale de sănătate și educație într-un mod durabil”, a declarat directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

 

Țările bogate au rata cea mai ridicată de suicid

 

La nivel global, rata suicidului în 2016 a fost de 10,5 la 100.000 de persoane. Cu toate acestea, procentele au variat foarte mult, între 5 la 100.000 de persoane și 30 la 100.000 de persoane. Ca număr total, cele mai multe sinucideri, 79%, au avut loc în țările cu venituri mici și medii, însă țările cu venituri mari au avut cea mai mare rată, la 11,5 la 100 000. Tot acolo, aproape de trei ori mai mulți bărbați decât femei mor prin sinucidere, spre deosebire de țările cu venituri medii, unde rata este mai echilibrată.

În rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, sinuciderile au reprezentat a doua cauză de deces, după rănirea rutieră. În rândul adolescenților cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, sinuciderea a fost a doua cauză principală de deces în rândul fetelor și a treia principală cauză de deces la băieți.

Cele mai des întâlnite metode sinucidere sunt spânzurarea, otrăvirea cu pesticide și folosirea armelor de foc. Organizația Mondială a Sănătății spune însă că multe decese pot fi prevenite. Printre metodele de reducere a ratei sinuciderilor sunt restricționarea accesului la mijloace, educarea mass-mediei privind raportarea responsabilă a sinuciderii, implementarea programelor în rândul tinerilor pentru a-și dezvolta abilități de viață care să le permită să facă față stresului în viață și identificarea precoce, gestionarea și urmărirea persoanelor cu risc de sinucidere.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.