Președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Sănătatea.TV și www.RoHealthReview.ro că se discută în ce măsură este oportună cazarea studenților exclusiv în baza unui rezultat negative al unui test COVID-19.
”Discutăm încă în ce măsură este oportun să cazăm studenții exclusiv pe baza unui rezultat negativ al unui test COVID pentru a avea o fotografie de moment valabilă la momentul cazării. Pe de o parte, sunt păreri contradictorii, unii spun că este necesară o fotografie de moment, alți specialiști spun că asta induce un sentiment de falsă siguranță. Un lucru este foarte sigur. Dacă luăm în calcul un cost de aproximativ 100 de euro per test și într-o universitate, spre exemplu, sunt 10.000 de studenți, e clar că doar pentru o testare trebuie să plătești un million de euro în condițiile în care unele universități au aceste resurse, altele nu au”, a precizat președintele CNR.
Regulile de distanțare fizică reduce capacitatea locurilor disponibile în căminele studențești
Regulile de distanțare fizică reduce capacitatea de cazare în căminele studențești, potrivit Sorin Cîmpeanu. Conform estimărilor, numărul locurilor pentru studenți în cămine ar scădea cu mai bine de 20.000.
”Școala trebuie să continue pentru că fără educație nu există nici sănătate, nu există nici securitate, nici prosperitate, nu există nimic fără educație. Trebuie să continue. Riscurile nu pot fi eliminate, ele trebuie diminuate la maximum. Atâta vreme cât cele mai multe universități românești au luat decizia la acest moment să deruleze laboratoarele, lucrările practice și proiectele cu prezență fizică, cursurile și seminariile online, este clar că vor trebui să fie deschise căminele studențești. În căminele studențești anul trecut au fost cazați 92.000 de studenți în total în universitățile românești, anul acesta impunându-se regulile de distanțare fizică vom avea o capacitate pe care o estimez între 65.000 și 75.000 de locuri. Pentru că, de exemplu, în campusul universității pe care am onoarea să o conduc în calitate de rector, avem 11 cămine, jumătate dintre ele sunt camera de două locuri cu grup sanitar propriu și acolo lucrurile rămân neschimbate în sensul că vom cazare doi studenți în cameră, dar în camerele care au fost normate pentru 4 și 6 locuri vom caza 2 maximum 3 studenți. Asta va diminua capacitatea de cazare”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru Sănătatea.TV și www.RoHealthReview.ro.
Totodată, Sorin Cîmpeanu a atras atenția și asupra faptului că în căminele studențești este mai greu să se vegheze asupra respectării tuturor măsurilor și protocoalelor de siguranță: ”Apreciez, și îmi asum toată răspunderea pentru această afirmație, că în săli de curs, în laboratoare, în spațiile didactice și de cercetare este mult mai ușor să veghem la respectarea protocoalelor, la distanțarea regulilor de distanțare și de igienă decât în căminele studențești. Cu toții am fost studenți și știm că viața de student are un anumit specific, ne bazăm însă foarte mult pe conștiința studenților noștri pentru că numai împreună, fiecare dintre noi respectând regulile, fie că suntem cadre didactice, decidenți sau nu, suntem studenți , împreună cu niște decizii înțelepte ale universităților vom putea depăși și va trebui să depășim această perioadă”.
Sorin Cîmpeanu: Așteptăm răspunsuri de la autoritățile competente în domeniu cu privire la deciziile pe care le vom lua pentru că nu toate universitățile au competențe medicale și epidemiologice
Chiar dacă legislația prevede ca decizia deschiderii sau suspendării cursurilor să fie luată la nivelul fiecărui Senat universitar, Sorin Cîmpeanu este de părere că încă este nevoie de unele clarificări în acest sens.
”Trebuie notat că în cadrul legal se prevede ca universitățile să ia decizia de deschidere respectiv de suspendare a cursurilor la nivelul fiecărui Senat universitar. Da, este foarte important să respectăm autonomia universitară, însă unele universități, cum este cea pe care o conduc, nu au competențe medicale, nu au competențe sanitare, nu au competențe epidemiologice pe baza cărora să își fundamenteze decizia. Așteptăm în continuare de la Ministerul Sănătății răspunsuri la niste întrebări punctuale: la apariția unor cazuri în căminele studențești, care este pragul limită? Ce închidem: camera, palierul, căminul, întreg campusul, întreaga universitate? Deci sunt niste răspunsuri pe care noi trebuie să le primim de la autoritățile competente în domeniu, respectiv DSP-uri, INSP și Ministerul Sănătății și, bineînțeles, Ministerul Educației. (…) Sunt studenți străini care nu au unde să se ducă. Dacă nu mai pot locui în cămine, unde se duc, ce fac cu lucrurile pe care și le-au adus în cameră? Sunt probleme extrem de grave”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.
O întâlnire în vederea clarificării acestor aspecte va avea loc în cursul zilei de 10 septembrie 2020 la Ministerul Sănătății, urmând ca în perioada 19-20 septembrie a.c. toti rectorii universităților să aibă o întâlnire pentru a identifica soluțiile optime de diminuare la maximum a riscurilor de sănătate pentru studenți, cadre didactice și angajați ai universităților.