Cîţu: Obiectivul meu pentru acest an şcolar este de a avea prezenţă fizică totală

Premierul Florin Cîţu a declarat că va face „tot ce este posibil” ca anul şcolar 2021- 2022 să se desfăşoare cu prezenţa fizică a elevilor la cursuri.

El a afimat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după vizitarea unui centru de vaccinare din municipiul Botoşani, că prezenţa efectivă a elevilor la cursuri este necesară având în vedere „impactul psihologic de anul trecut”.

„Obiectivul meu pentru acest an şcolar este acela de a avea prezenţă fizică totală. Încă nu avem o variantă clară pentru ce se întâmplă după 6 la mie. Deocamdată am pus acel prag acolo. Eu vă spun că voi face tot ce este posibil ca anul acesta şcoala să rămână cu prezenţă fizică. S-ar putea să fie situaţii într-o anumită localitate, într-o anumită şcoală sau într-o anumită clasă temporar, dar, ca idee generală, vreau ca anul şcolar să fie anul acesta cu prezenţă fizică. Am văzut impactul psihologic pentru elevi anul trecut. Este important să rămână şcoala cu prezenţă fizică. Bineînţeles, purtarea măştii rămâne obligatorie în clase. Vom testa, avem teste, vaccinarea este acum posibilă şi pentru copii”, a precizat Cîţu.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.