Cluj: Spitalul de Boli Infecțioase a inaugurat un nou compartiment de primiri urgențe

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca a fost inaugurat miercuri, 28 mai, noul Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate (CPU-S), o structură modernă și dotată conform standardelor europene, în urma unei investiții de peste 4,4 milioane de lei, asigurată din bugetul Consiliului Județean Cluj și fondurile proprii ale spitalului.

„Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inaugurat miercuri, 28 mai a.c., noul Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate (CPU-S) al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, instituție medicală aflată în subordinea forului administrativ județean. La evenimentul ce a avut loc la sediul spitalului a participat și vicepreședintele forului administrativ județean, domnul Vákár István”, se arată în comunicatul de presă al CJ Cluj.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat: „Ne bucurăm că putem oferi clujenilor, și nu numai, o structură de urgență nouă și modernă, dotată cu aparaturi medicale de înaltă tehnologie, deservită de personal de specialitate și o echipă profesionistă. Este o investiție cu adevărat importantă, în special pentru persoanele care apelează la Spitalul nostru de Boli Infecțioase, accesul la servicii medicale complete fiind mult simplificat. În ce ne privește, vom continua să susținem acest spital care a devenit un etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie pentru a menține calitatea ridicată a serviciilor oferite.”

CPU-S a fost înființat pentru a răspunde nevoii unei structuri dedicate primirii, evaluării și tratamentului de urgență a pacienților care se prezintă spontan, sunt transportați cu ambulanța sau transferați din alte unități medicale. „S-a urmărit, astfel, creșterea capacității de răspuns la urgențele medicale cu patologie infecțioasă pentru a oferi servicii de primă linie pacienților aflați în situații critice, care necesită evaluare rapidă și intervenție de urgență. În prezent, în CPU-S se prezintă, în medie, 100 de persoane în fiecare zi.”

Spațiul în care a funcționat anterior Camera de Gardă a fost complet renovat și dotat conform unui proiect tehnic și de design interior, cu o valoare a investiției de 4.460.000 lei.

Compartimentul dispune de spații pentru primire și triaj, zone generoase de așteptare, birou de informare, cameră de resuscitare, spații de evaluare și tratament pentru adulți și copii (cu circuit separat), cameră de izolare, depozite, spații administrative și destinate personalului. Pentru buna funcționare au fost create 40 de noi locuri de muncă.

Locația la același nivel cu Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală și Secția de Terapie Intensivă este un avantaj important, iar proximitatea față de lifturi facilitează transferul pacienților. De asemenea, serviciile paraclinice, precum analizele de laborator de urgență și radiologia (inclusiv Computer tomograf), sunt disponibile 24/7.

Printre echipamentele achiziționate cu fonduri de la Consiliul Județean Cluj și spital se numără un defibrilator manual, o stație centrală de monitorizare a funcțiilor vitale cu șapte monitoare, șapte tărgi hidraulice, două scaune multifuncționale mobile, 24 de sisteme automate pentru administrarea tratamentului, cinci trolii mobile medicale și mobilier medical.

În premieră pentru o structură de urgență din spitalele publice clujene, fiecare pat este echipat cu un sistem „Nurse-alert”, configurat special pentru a facilita comunicarea în echipa medicală și monitorizarea activității, ocupării și eliberării tărgilor, precum și pentru alertarea în caz de pacienți critici.

Compartimentul este dotat, de asemenea, cu materiale și aparatură pentru resuscitarea avansată a pacienților de toate vârstele și rampe medicale la toate paturile.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.