CMMB: Avem nevoie de personal medical suficient, ca număr, bine pregătit și remunerat corespunzător

“În fața provocărilor continue din domeniul sănătății, devine din ce în ce mai evident că avem nevoie de personal medical suficient, ca număr, bine pregătit, remunerat corespunzător și care să își desfășoare activitatea într-o infrastructură adecvată”, a transmis Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB), în contextul Zilei Personalului Medical, marcată la 11 martie.

Potrivit CMMB, asigurarea acestor aspecte nu doar că va spori calitatea îngrijirii medicale acordate pacienților, dar va contribui și la creșterea satisfacției profesionale a cadrelor medicale.

“În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, doresc să transmit un mesaj de recunoștință și apreciere pentru toți medicii dedicați și pentru colegii noștri, asistenți medicali, moașe, infirmieri, îngrijitori și brancardieri, din întreg sistemul de sănătate românesc. Contribuția dumneavoastră este importantă, deoarece vedem cu toții nevoia de personal medical, ce se manifestă atât la nivel european, cât și la nivel internațional. Și, bineînțeles, și sistemul de sănătate românesc are nevoie și vedem în anumite zone deficitul de personal medical. De asemenea, este nevoie în continuare de empatie și dedicare a personalului medical față de pacienți”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

În anul 2020, Parlamentul României a instituit ca la 11 martie să fie celebrată Ziua Personalului Medical.

“La 11 martie, este marcată, în România, Ziua Personalului Medical, ocazie de a recunoaște și aprecia dedicarea, eforturile și devotamentul profesioniștilor din domeniul medical. Personalul medical reprezintă coloana vertebrală a sistemului  de sănătate. Medici, asistenți medicali, moașe, infirmieri, îngrijitori și brancardieri, cu toții sunt prezenți în momente critice, fiind adesea “eroii” discreți care salvează vieți, aduc alinare în situații dificile sau sunt acolo pentru buna funcționare a unităților în care activează”, a mai transmis CMMB.

Colegiul Medicilor din Municipiul București transmite un sincer „Mulțumesc!”personalului medical care își dedică viața îngrijirii și vindecării celor aflați în suferință, alături de sloganul: #RespectPentruMedici, #RespectPentruPacienți, #RespectPentruPersonalulMedical.

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.