CNAS finanțează influențele financiare determinate de creșterea salariilor personalului auxiliar din spitale

Influențele financiare determinate de creșterile salariale care se acordă în anul 2019 pentru personalul auxiliar din unitățile sanitare publice vor fi acoperite din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Aceasta se va face printr-un mecanism similar celui prin care se finanțează și influențele financiare determinate de creșterile de salarii ale personalului medical din aceleași spitale, conform unui Ordin comun semnat de Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și de Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, se arată într-un comunicat al CNAS.

La începutul anului s-a efectuat o mărire salarială pentru personalul auxiliar, care a fost finanțată inițial din bugetele spitalelor. Însă, la sfârșitul lunii trecute, Guvernul a decis ca, pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice, inclusiv cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale să se asigure prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Aceasta din cauza impactului asupra bugetelor unităților sanitare.

„Ordinul pe care l-am semnat împreună cu doamna ministru și care a fost publicat în Monitorul Oficial transpune în practică prevederile Ordonanței de Urgență nr. 35/2019 și totodată soluționează problema sursei de finanțare a majorărilor salariale din spitalele publice într-o manieră care evită apariția unor dificultăți bugetare pentru acestea”, a declarat Președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.