CNAS propune modificări, precum majorarea valorii minim garantate er capita și pe serviciu, pentru asistență medicală primară

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a propus o serie de modificări, precum majorarea cu aproximativ 34%, respectiv 25%, valoarea minim garantată a punctelor per capita și pe serviciu, la 7,8 lei, respectiv 3,5 lei, pentru asistența medicală primară.

De asemenea, pentru asistența medicală clinică de specialitate din ambulatoriu, punctajul aferent serviciilor de sănătate conexe actului medical care pot fi raportate de medicul cu specialitatea psihiatrie pediatrică se dublează, de la 180 în medie pe zi la 360 în medie pe zi.

În ceea ce privește asistența medicală paraclinică din ambulatoriu, punctajul aferent serviciilor de sănătate conexe actului medical care pot fi raportate de medicul cu specialitatea psihiatrie pediatrică se dublează, de la 180 în medie pe zi la 360 în medie pe zi. De asemenea, se trece de la regularizarea trimestrială a sumelor contractate de furnizorii de servicii la regularizarea lunară, astfel încât fondurile neutilizate de unii furnizori să poată fi redistribuite mai rapid către furnizorii cu adresabilitate mai ridicată.

În plus, se extinde pachetul de servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, conform propunerilor formulate de unele comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, iar tariful pe caz ponderat (TCP) pentru unele spitale a fost majorat cu un procent cuprins între 15% si 40%.

Modificări au fost propuse și în cazul îngrijirilor medicale/paliative la domiciliu. Astfel, se dublează de la 90 la 180 numărul zilelor de îngrijiri la domiciliu de care poate beneficia un asigurat (90 de zile îngrijiri medicale la domiciliu şi 90 de zile îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni).

Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletelor de trimitere se majorează la 90 de zile calendaristice.

 

O nouă sesiune de contractare cu furnizorii de servicii medicale

 

O nouă sesiune de contractare cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se desfăşoară începând de luni la nivelul tuturor caselor judeţene de asigurări de sănătate.

„Ca urmare a modificărilor efectuate în actele normative, în luna iulie se desfăşoară sesiunea de contractare pentru furnizorii de servicii care doresc să intre în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, urmând ca pentru furnizorii aflaţi deja în contract să se facă acte adiţionale de prelungire până la sfârşitul anului, cu reanalizarea indicatorilor care au stat la baza contractului iniţial”, afirmă CNAS într-un comunicat remis presei.

2 comments

Asistentele din medicină de familie sunt plătite la nivelul lucrătorilor necalificați. Medicina de familie este prezentată ca fiind baza sistemului sanitar din România, o bază fără de care întreaga construcție pe care funcționează acest sector s-ar putea prăbuși. În ciuda importanței domeniului, persoanele care lucrează în medicina de familie sunt tratate de statul român ca fiind salariați de “mâna a doua”, lefurile asistentelor medicale fiind similare cu cele ale oricărui necalificat.

Plătite cu lefuri de mizerie, fără sporuri sau alte bonificații de care se bucură colegele lor care lucrează în spitale, chiar și fără concedii de odihnă unele dintre ele, asistentele de medicină de familie trăiesc zilnic umilința de a li se refuza drepturile.
Admit faptul că munca lor nu este similară cu cea a unei asistente care lucrează la un spital de urgență, dar în același timp trebuie menționat rolul vital pe care asistenta de medicină de familie îl are. Ea lucrează alături de medicul de familie, munca acestuia fiind practic imposibilă fără aportul unei asistente. „ Pansăm pacienții, vaccinăm, facem injecții, tratamente intravenoase, intramusculare, perfuzabile. Curățăm răni, intrăm în contact cu mulți bolnavi care suferă de boli cornice”, ne-a povestit Stela Butura.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.