CNAS va fi obligată să comunice asiguraților lista cu cheltuielile decontate în numele lor

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va fi obligată să comunice fiecărui pacient asigurat, la cerere, lista cu deconturile efectuate pentru serviciile medicale şi medicamentele de care a beneficiat în anul precedent. Proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputaților, for decizional al Parlamentului, și va intra în vigoare după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis.

Transparentizarea decontărilor făcute de CNAS în numele asiguraților vine ca urmare a unui proiect de lege depus pe 29 noiembrie 2017, dar care a stat aproape doi ani în procedură parlamentară.

 

Lege împotriva decontărilor fictive

 

Legislația a fost aprobată după ce mai mulți deputați au susținut că decontările fictive reprezintă o practică frecventă de fraudare a sistemului medical, iar mecanismele actuale de prevenire și control sunt ineficiente.

Conform articolelor adoptate, „la cerere, casa de asigurări de sănătate la care este luată în evidenţă persoana asigurată, comunică în termen de 45 de zile persoanei asigurate sau reprezentantului legal al acesteia, după caz, lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat persoana asigurată în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora, a furnizorilor care le-au efectuat/eliberat, precum şi a datei efectuării/eliberării acestora”. În plus, fiecare asigurat va putea obține aceste informații și online, prin accesarea dosarului electronic de sănătate al pacientului.

„Cu votul de azi acceptăm, în sfârșit, faptul că avem o problemă uriașă cu decontările fictive. Și cu faptul că zeci de milioane de lei se duc în buzunarele Mafiei din Sănătate și nu pe îngrijirea pacienților. Mi-aș fi dorit foarte mult să păstrăm în proiect opțiunea ca fiecare asigurat să primească și o scrisoare anuală cu totalitatea cheltuielilor, așa cum este de pildă în Austria. Este cea mai eficientă cale, dar mi-au fost aduse ca argumente costurile mari și incapacitatea administrativă de a face acest lucru.”, a postat pe pagina personală de Facebook Tudor Pop (USR), inițiatorul proiectului de lege.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.