CNCAV: Au fost aprobate procedurile privind începerea campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a aprobat, joi, procedurile de lucru finale pentru desfășurarea activităților medicale și logistice incluse în campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Astfel, următoarele proceduri de lucru au fost elaborate, aprobate și transmise către spitalele de boli infecțioase din prima linie în lupta împotriva COVID-19:

1) Procedură de lucru pentru prioritizarea personalului din domeniul sănătății și social pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 în etapa I de vaccinare;

2) Procedură de lucru pentru vaccinare în funcție de tipul vaccinului;

3) Procedură de lucru privind înregistrarea în Registrul electronic național de vaccinare (RENV);

4) Procedură de lucru privind echiparea și dezechiparea personalului vaccinator;

5) Procedură de lucru privind managementul expunerii accidentale la produse biologice a

personalului medical, de îngrijire și tehnic implicat în managementul deșeurilor tăietoare/înțepătoare;

6) Procedură de lucru privind managementul deșeurilor rezultate din activitatea medicală de vaccinare;

7) Procedură de lucru privind managementul șocului anafilactic;

8) Procedură de lucru privind metodologia de supraveghere a reacțiilor adverse post-vaccinale indezirabile – RAPI.

Procedurile de lucru elaborate de CNCAV au în vedere implementarea în mod unitar a activităților legate de procesul de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

Potrivit CNCAV,  spitalele de boli infecțioase de fază I  în lupta împotriva COVID-19 sunt:

1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“

3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)

4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca

5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța

6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova

7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rușdea”, Baia Mare

9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava

10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)

De asemena, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București a fosy avizat, miercuri, ca centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.