CNSCBT: Încă 27 de cazuri de rujeolă confirmate în cinci județe

Numărul cazurilor de rujeolă este în scădere, potrivit celui mai recent raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), publicat astăzi pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Datele arată că în perioada 10 – 14 august 2019, în România numărul cazurilor noi confirmate cu rujeolă a fost de 27 în cinci județe. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în județul Sălaj (19). Alte îmbolnăviri au fost semnalate în județele Mehedinți (3), Brașov (2), Timiș (2), Harghita (1).

Astfel, numărul total al cazurilor confirmate cu virus rujeolic de la debutul epidemiei a ajuns la 18.092 din care s-au înregistrat 64 de decese.

De la începutul epidemiei, cele  mai multe cazuri, peste șase mii, au fost identificate la copii cu vârste între 1 și 4 ani, majoritatea nevaccinați, iar la copiii sub un an nevaccinați, peste 3.800 de cazuri.

În raportul anterior dat publicității pentru perioada 3 – 9 august 2019 au fost raportate 132 de cazuri confirmate în 16 județe și în București. Cele mai multe au fost înregistrate în județele Suceava, Neamț, Sălaj, Teleorman și Brașov.

Cazurile de rujeolă din lume au crescut de aproape trei ori în primele șapte luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății. România se află pe locul cinci în Uniunea Europeană la numărul total de cazuri, dar pe locul al doilea în privința incidenței la un milion de locuitori.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.