Miniștrii sănătății din România și Bulgaria au avut astăzi o întâlnire bilaterală la Sofia. Sorina Pintea și Kiril Ananiev au discutat despre posibilitățile de colaborare pentru asigurarea accesului pacienților la medicamente, dar și despre temele din sănătate care vor fi promovate de România odată cu preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019.
„În 2016, țările noastre au semnat un acord privind cooperarea în asigurarea accesului la medicamente a pacienților. Acordul nu a fost pus în aplicare și propunem reluarea negocierilor și îmbunătățirea anumitor texte din acest document. Mai mult, dorim ca Memorandumul de colaborare în domeniul sănătății și științelor medicale, care datează din 1996, să fie actualizat”, a declarat Sorina Pintea, citată de un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății.
Ministrul bulgar a fost de acord cu propunerile omologului său român, după cum arată comunicatul transmis de MS, astfel că s-a stabilit ca un grup de lucru format din experți să înceapă să lucreze la modificări. Colaborarea în domeniul medicamentelor ar putea, conform oficialilor de la București, să înceapă la finalul primului trimestru din 2019, după implementarea unui nou sistem de asigurări de sănătate în Bulgaria.