Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti face apel pentru donare de sânge, după exploziile de la stația GPL din Crevedia

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti face apel pentru donare de sânge, după exploziile care au avut loc la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmboviţa.

„Apel pentru donarea de sânge de la coordonatoarea Centrului de Transfuzii Bucureşti în contextul exploziilor de la Crevedia şi a numărului mare de răniţi. CMMB susţine donarea de sânge!”, a transmis Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti.

„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti transmite condoleanţe familiei victimei, sănătate celor răniţi şi putere de muncă echipelor medicale care în această noapte se luptă pentru salvarea vieţilor!”, adaugă sursa citată.

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă noapte, că a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia. ”Mai mult ca sigur că în noaptea asta un număr de patru pacienţi vor fi transferaţi în Italia şi în Belgia”, a subliniat premierul.

”La Spitalul Floreasca au fost concentraţi cei cu probleme mai deosebite. A fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă. Mai mult ca sigur, în noaptea aceasta credem că un număr de 4 pacienţi vor fi transferaţi în Italia şi Belgia. Încercăm să salvăm cât mai multe vieţi”, a declarat Marcel Ciolacu.

”Totul va fi transparent. S-a vorbit şi cu Ministerul Mediului despre calitatea aerului în zonă, s-a luat legătura cu toţi aparţinătorii, s-au făcut şi telefoane speciale să sune cei din zonă, dacă simt că au anumite probleme medicale”, a spus premierul Ciolacu.

În ceea ce privește și alte posibile transferuri în străinătate, Marcel Ciolacu a arătat că această decizie va fi luată în funcţie de starea pacienţilor.

”Să vedem cum se iese din operaţii. În primul rând trebuie stabilizaţi, ca să fie transferaţi”, a spus premierul.

UPDATE: Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a anunţat că victimele exploziilor de la staţia GPL din Crevedia au început să sosească la spitalele din Capitală. ”În funcţie de starea pacienţilor, vom decide transferul lor în străinătate”, a subliniat ministrul.

”Victimele au început să sosească la spitalele de urgenţă din Bucureşti. Ministerul Sănătăţii are 6 spitale de urgenţă care sunt în subordine, adică sunt 5 plus Spitalul Elias, ca să putem face faţă acestei provocări noi ne-am coordonat şi cu spitale care au capacitatea de a trata în secţiile de terapie intensivă dotate cu aparate de ventilaţie pacienţii care au probleme”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, la Digi 24.

”Avem disponibile, în momentul de faţă, circa 60 de paturi de terapie intensivă unde eventualii pacienţi pot ajunge. La celula de criză de la MAI participă 2 secretari de stat de la Ministerul Sănătăţii încât să putem să avem un răspuns coordonat. Precizarea făcută de domnul prim-ministru Marcel Ciolacu este corectă, avem nevoie de coordonare, este realizată la nivelul MAI. Partea de asistenţă medicală o vom coordona, iar împreună vom decide în funcţie de starea pacienţilor, transferul lor în străinătate, pe baza Mecanismului de Protecţie Civilă care va fi activat în momentul în care ştim exact care este numărul de victime, care este starea lor şi care necesită un tratament în secţii de Mari Arşi care depăşeşte capacitatea din acest moment din România. Este vorba de o situaţie specială, de o tragedie şi facem tot ceea ce este necesar cu profesionalism, fără niciun fel de rabat încât oamenii să se simtă în siguranţă”, a adăugat ministrul.

Familiile victimelor exploziilor vor primi asistenţă psihologică, a precizat ministrul.

”Ne pregătim să acordăm şi asistenţă psihologică familiilor victimelor. E un lucru foarte important la care ţinem foarte mult pentru că aceste familii sunt într-o mare tensiune şi au nevoie de sprijin”, a declarat Alexandru Rafila.

”Iniţial aveam patru pacienţi intubaţi, după prima deflagraţie, ulterior şi mai mulţi pompieri au fpst răniţi, numărul lor se apropie de 20 şi unii dintre ei sunt într-o situaţie dificilă. Nu aş vrea să dăm cifre”, a adăugat ministrul Rafila.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a precizat că se fac demersuri chiar acum pentru transferul răniților în explozia de la Crevedia.

„Mecanismul european va fi folosit pentru toți cei intubați în primul rând. În clipa asta situația victimelor este următoare: Spitalul Bagdasar – 11 pacienți (3 intubați); Spitalul Universitar – 4 pacienți; Spitalul Arși – 4 pacienți (1 intubat) Spitalul Floreasca – 27 pacienți (4 intubați)”, a spus Mihai Constantin.

„La Spitalul Militar din Bruxelles vor ajunge în această noapte doi dintre pacienți”, mai spune acesta.

Bilanțul victimelor se ridică la 46 de persoane.

UPDATE: În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență, a transmis, sâmbătă seară, președintele Klaus Iohannis,  după exploziile care au avut loc la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

”O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență. De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a transmis președintele Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

UPDATE: 12 spitale din Capitală sunt pregătite să primească pacienţii răniţi în urma exploziilor care au avut loc la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

„Conducerea Ministerului Sănătăţii este în legătură permanentă cu toţi managerii de spitale din Bucureşti. 12 spitale din Capitală sunt deja pregătite să primească pacienţi”, a transmis Ministerul Sănătății.

Știre inițială: Persoanele rănite în explozia de la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, au fost transferate la Spitalele Floreasca, Universitar şi „Bagdasar-Arseni” din Capitală. „Din informaţiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniţi (4 dintre aceştia sunt intubaţi) şi un deces”, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Sănătăţii.

„Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi Dâmboviţa şi SMURD, care au acordat asistenţă medicală de urgenţă şi au transportat victimele la spitale de urgenţă din Capitală: Floreasca, Universitar şi Bagdasar Arseni. Din informaţiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniţi (4 dintre aceştia sunt intubaţi) şi un deces”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă.

O explozie a avut loc, sâmbătă seară, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa precizează că la faţa locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o1 autospecială de intervenţie la înălţime, 3 ambulanţe SMURD şi 7 ambulanţe SAJ.

În sprijinul ISU Dâmboviţa au fost alocate şi 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie la înălţime şi o autospecială CBRN din cadrul ISUBIF, iar la locul intervenţiei se deplasează şi elicopterul SMURD.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.